REŞIŢA – Denumim astfel un proiect în valoare de 1,8 milioane euro, depus de Primăria Reşiţa în parteneriat cu Asociaţia Euroland Banat (EBA) şi o organizaţie din Finlanda. Graţie acestei investiţii, va fi redată oraşului clădirea monument istoric, aflată pe Str. Furnalelor nr. 13, în care a funcţionat cândva Şcoala Pittner!
Preşedintele EBA, Andrei Szabo, ne-a vorbit despre proiectul prin care ruina din prezent va fi restaurată. Vechea şcoală Pittner va deveni centru cultural modern. Termenul de finalizare este aprilie 2024. Clădirea are venerabila vârstă de 150 de ani şi, în primele decenii ale secolului trecut, a servit ca şcoală în perioada de expansiune economică şi demografică a Reşiţei, după cum aflăm de la Andrei Szabo.
Pe la 1900, şcolile deveniseră neîncăpătoare pentru numărul de elevi. Aşa că soţii August şi Helen Pittner, dascăli cu vocaţie, pe care elevii îi iubeau, au transformat parterul propiei case în şcoală. Apoi d-na Helen, născută în 1889, a plecat la ceruri în 1928, soţul său ducând tradiţia şcolii până la pensionarea sa, la mijlocul anilor ‘30. August Pittner a văzut lumina zilei în 1879. Tatăl său, Johann Pittner (1845-1928), a fost mecanicul locomotivei Szekul, produsă la Viena şi adusă ca model Uzinelor StEG din Reşiţa. De la acel moment, ne-a rămas imaginea locomotivei trasă de 36 de perechi de boi. După acea locomotivă aveau să fie produse la Reşiţa alte trei. Învăţătorul a trăit până în 1965. Reşiţenii care l-au prins în viaţă şi-l amintesc ca pe un om pe care ţi-era drag să-l întâlneşti. Cei mai tineri ştiu asta de la părinţi sau bunici.
În ‘48, comuniştii au naţionalizat casa învăţătorului transformând-o în locuinţe sociale. Familia Pittner a continuat să locuiască aici până în 1973, alături de alte familii. Până prin anii ‘90, au locuit-o oameni care au întreţinut-o, însă locatarii de mai târziu nu s-au mai preocupat de starea clădirii. Aceasta s-a degradat tot mai tare, continuând totuşi să fie locuită până prin 2017, deşi devenise adevărat pericol pentru locatari.
Pe unul dintre pereţi a rămas ceasul solar, unul dintre puţinele încă existente în Banatul de Munte. O bijuterie în opinia lui Andrei, în stare neaşteptat de bună întrucât necesită recondiţionare şi o tijă nouă cu care să măsoare timpul căruia parcă s-a încăpăţânat să-i reziste.
„Clădirea a fost construită din materiale bazate pe elemente naturale: o alternanţă de piatră de râu, cărămidă crudă, cărămidă arsă şi lemn de esenţă tare. Astăzi am defini-o drept casă ecologică. Specialiştii denumesc asemenea construcţii cu termenul de arhitectură vernaculară. Noi am insistat ca restaurarea să se facă aşa cum casa a fost construită. Viitorul centru cultural va cuprinde ateliere de pictură, artizanat, foto-film, arhitectură-restaurare-pământ, o bibliotecă, un mic muzeu, o sală pentru vernisaje. De asemenea, curtea de aproximativ 300 de metri pătraţi, va putea găzdui diverse evenimente”, aflăm de la preşedintele EBA.
Finanţare de la RoCultura
Ideea restaurării e mai veche, însă proiectul a fost aprobat în toamna lui 2020. La redactare, s-au implicat echipa EBA şi Primăria Reşiţa, un merit deosebit revenind arhitecţilor Ioana Mihăiescu şi Marius Mozoru. Finanţarea vine de la Mecanismul Financiar din Spaţiul Economic European, la care contribuie Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, prin Programul RoCultura, derulat de Ministerul Culturii. În prezent, primăria se ocupă de licitaţiile pentru proiectul tehnic şi pentru lucrările de restaurare.
„Oraşul are şi alte clădiri de mare valoare cum ar fi sinagoga de lângă Liceul Diaconovici-Tietz, vechea şcoală siderurgică actualul sediu al cadastrului, bisericile Maria Zăpezii şi reformată, Casa Friedmann actuala bibliotecă în Muncitoresc, Furnalul II sau vilele directoriale din incinta uzinelor reşiţene. Noi derulăm o caravană de informare, conştientizare şi educare despre tot ceea ce înseamnă patrimoniu cutural, industrial şi natural al Reşiţei şi spaţiului limitrof. În acest sens, organizăm sesiuni, momentan on-line, cu elevi, studenţi şi alte ONG-uri”, încheie Andrei Szabo.
EBA a fost înfiinţată în 2001 de un grup de prieteni din dorinţa de a oferi alternative educaţionale non-formale, de a proteja patrimoniul cultural şi natural al zonei, de a promova turistic şi cultural Banatul istoric. În anul în care Reşiţa sărbătoreşte 250 de ani de foc nestins, flacăra gloriei de altădată se reaprinde pentru una dintre clădirile simbol din vremurile de poveste. Ruina îşi va recăpăta strălucirea sfidând timpul aidoma ceasului solar rămas din vremuri şi peste vremuri…
JCS-Ionel Ivașcu
