REŞIŢA – Începând din după-amiaza zilei de miercuri, 14 aprilie 2021, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa funcţionează extensia ATI. Aceasta se află la etajul 3 în Staţionarul 1 (pe amplasamentul Secţiei Oftalmologie) şi are 20 de locuri pentru pacienții COVID 19 – cazuri ATI şi 10 paturi pentru pacienții COVID 19 cu alte afecțiuni sau care necesită terapia intermediară în COVID!
Secția a fost dotată cu aparatura primită prin Departamentul pentru Situații de Urgență, prin colaborarea cu Spitalul CFR Timișoara, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara şi Spitalul din Baia Mare. Demersul extensiei ATI este nu doar „gura de oxigen“ la propriu pentru pacienții COVID 19, ci și la figurat, pentru că astfel pe secția ATI se delimitează riguros zona roşie (Covid), aflată la etajul 3, de zona verde (nonCovid) de la etajul 2.
Totodată, pentru a nu pune pacienţii în pericol, a fost achiziționat şi montat un compresor pentru rețeaua de oxigen, achitat integral de o persoană care dorește să își păstreze anonimatul, dar care prin noblețea şi promptitudinea gestului său înţelege să întindă o mână de ajutor spitalului. Aceeaşi persoană a repetat gestul de a achita încă un compresor, tocmai pentru a asigura si varianta de back-up. Extensia a fost dotată şi cu o targă corespunzătoare şi lifturi pentru pacienți din partea Crucii Roșii, filiala Caraș-severin.
„Spațiile extensiei ATI au dotările necesare, fiind amenajate conform standardelor, extensia în sine având un circuit corespunzător în care s-a investit tot prin bunăvoința celor care înţeleg că spitalul e şi pentru prinţi, şi pentru cerșetori, pentru că boala nu iartă, indiferent de statutul social. Vreau să cred că ştiinţa şi conştiinţa se vor reuni pentru a câştiga bătălia cu boala şi pentru a reda pacienţii celor care îi așteaptă acasă! Fiecare dintre noi a pierdut în această perioadă măcar o cunoştinţă, un prieten sau chiar un membru al familiei. Pentru fiecare dintre cei aflați în suferință, dar şi în memoria celor care nu se mai pot bucura de viaţă, merită să facem orice efort! Când vorbim de bătălia cu boala pentru viaţă, nu merită să ierţi greșelile celor care nu fac pasul înainte în acest sens şi sunt mereu o frână, dar merită efortul chiar până la scrâșnirea dinților pentru că e o cauză nobilă, chiar dacă vremurile au dus la dezumanizarea unora dintre noi“, ne-a spus managerul SJU, Alina Stancovici.
JCS-Nina Curiţa