CARAŞ-SEVERIN – Şi asta numai pentru anul în curs. APIA Caraș-Severin a aprobat cererile de plată aferente aferente ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, pentru cantitățile utilizate în ultimul trimestru al anului trecut, dar şi acordurile prealabile pentru anul 2021!
Suma totală aprobată nu este deloc de neglijat. Mai exact, 78 de fermieri vor primi 682.714 lei pentru o cantitate totală determinată de motorină de aproape 500 de mii de litri. Din totalul cererilor trimestriale, 71 au fost aprobate pentru motorina utilizată în sectorul vegetal, cu o valoare de 632.622 lei pentru o cantitate de 414.615 litri, iar alte șapte cereri au fost aprobate în sectorul zootehnic, cu o valoare de 50.092 lei pentru o cantitate de 32.829 litri. Precizăm că valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 a fost de 1,52 lei/litru. În ceea ce privește anul în curs, au fost depuse și aprobate 165 de acorduri prealabile pentru motorină.
„Valoarea totală a cererilor de acord prealabil este de 5.919.276 lei pentru o cantitate totală determinată de motorină de 3.765.443 litri, din care un număr de 133 de cereri în sectorul vegetal, cu o valoare de 4.895.023 lei pentru o cantitate de 3.113.883 litri și 32 de cereri aprobate în sectorul zootehnic, cu o valoare de 1.024.253 lei pentru o cantitate de 651.561 litri“, ne-a declarat directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu.
Din spusele şefului APIA, în Caraş-Severin, 71 de fermieri au cerut bani de motorină pentru a lucra suprafeţe de până în 100 de ha, 39 de fermieri pentru suprafeţe cuprinse între 100 şi 500 de hectare, opt fermieri pentru a munci suprafeţe cuprinse între 500 şi 1000 de hectare de teren, iar 15 fermieri pentru suprafeţe de peste 1000 de ha. De asemenea, pentru sectorul zootehnic au fost aprobate acorduri prealabile pentru un număr de 32 de fermieri.
Aşadar, este de bine: în Caraş-Severin încă se lucrează pământul. Nu cât ar trebui, dar poate vin şi vremuri când judeţul o să arate măcar ca pământurile vecinilor sârbi, unde rar întâlnești terenuri nelucrate…
JCS-Nina Curiţa