Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Asta pentru că aparatul RT-PCR donat de un medic din Timișoara a fost pus în funcțiune la începutul acestei săptămâni, trecând toate verificările la care a fost supus de o comisie a DSP Caraș-Severin!

Ce trebuie să știe cei care doresc să-și facă testul Covid-19 am aflat chiar de la directorul medical al unității spitalicești, chirurgul Bhupinder Singh: „Da, putem face teste şi la Caransebeş. Încă nu am pus la dispoziţie un număr de telefon, dar oamenii se pot programa la containerele din curtea spitalului din Caransebeş. Recoltările se fac între orele 8 şi 12, nu există alte condiţii, iar rezultatele se primesc în aceeași zi. Un test costă 250 de lei”.

Așadar, după luni de zile de așteptare, iată că unul din aparatele RT-PCR care erau la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a început să funcționeze. Un al doilea aparat, cumpărat anul trecut de Consiliul Județean pentru spitalul din Caransebeș cu circa 285 de mii de lei, a făcut zilele trecute cale întoarsă, fiind împrumutat Spitalului Județean de Urgență Reșița în urma unei înțelegeri între primarul Felix Borcean și președintele Romeo Dunca. La Caransebeș, aparatul a fost doar un obiect de decor, neputând fi folosit din cauza reactivilor prea scumpi.

JCS-R.M.