Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Chiar dacă luni dimineața lucrurile păreau stabilite, câteva ore mai târziu primarul Felix Borcean și-a retras de pe ordinea de zi proiectul privind alegerea unui nou viceprimar!

Reuniți într-o ședință extraordinară de îndată, aleșii caransebeșeni au avut în față câteva proiecte, cel mai important dintre acestea fiind legat de alegerea unui adjunct pentru primarul Felix Borcean, în locul lui Bebe Pasere, demis în urmă cu câteva zile prin votul aleșilor locali, la propunerea edilului. Și chiar dacă jocurile păreau făcute pentru Andra Pleșa, Felix Borcean a retras, fără a-și motiva decizia, în ultimul moment proiectul de pe ordinea de zi, lăsându-i pe liberali perplecși.

Înainte de acest proiect se votaseră alte trei, două legate de Transal Urbis și unul cu privire la mandatarea primarului Borcean să reprezinte în justiție interesele Consiliului Local Caransebeș, prin delegarea unui consilier juridic din primărie sau angajarea unui avocat.

La capitolul Transal Urbis, aleșii au aprobat numirea consilierului personal al primarului Felix Borcean, Mihai Minea, în funcția de administrator pe o perioadă de 4 ani, dar și ajustarea tarifelor practicate de societate pentru prestarea serviciului de salubritate stradală. Drept urmare, operatorul de salubritate și transport ar urma să primească pentru a păstra străzile Caransebeșului curate aproape două milioane de lei pe an din partea municipalității.

JCS-R.M.