CARANSEBEŞ – Așa îl caracterizează primarul Felix Borcean pe mai noul lider al celor de la PSD Caransebeș, partenerii săi în consiliul local!
Întrebat de situația din PSD Caransebeș, după dizolvarea conducerii locale și instalarea lui Ion Mocioalcă interimar, Borcean a spus că e bucătăria internă a social-democraților, însă a lăsat de înțeles că nu va fi bine de PSD Caransebeș cu un lider ca actualul senator PSD de Caraș-Severin, mai ales că acesta nu este privit cu ochi buni de o bună parte a membrilor filialei locale.
„Sosirea asta intempestivă, dizolvarea biroului, dar nu vreau să intru în bucătăria lor, e bucătăria PSD-ului. Ion Mocioalcă distrugătorul, Ildârâm cum se numea Baiazid. PSD Caransebeș trebuie să-și regleze treaba în bucătăria lor internă, pentru că ei sunt acum într-o situație destul de ciudată. Există Ion Mocioalcă care a venit de la Pro România și devine liderul PSD, și există PSD Caransebeș care a fost alături de mine și față de care eu încerc să am în continuare o relație de fairplay pentru că ei au fost din acest consiliu local, alături de PMP, cei care m-au susținut. Că mi-au adus multe voturi, că mi-au adus puține voturi, cum încearcă unii să acrediteze, unii zic că mi-au fost de mare ajutor, alții spun că și eu i-am ajutat pe ei, probabil că adevărul este undeva la mijloc. Cert e că eu am o relație bună cu fostul președinte de acum (Petru Schinteie –n.r.), pe care-l consider un om cu capul pe umeri, și cu ceilalți colegi ai lor din PSD”, a spus Felix Borcean, fapt întărit și de votarea de către toți cei șase consilieri locali PSD a demiterii viceprimarului Bebe Pasere (Pro România). În trecut, primarul Caransebeșului și-a mai exprimat păreri mai puțin bune despre Mocioalcă, despre care acum câțiva ani spunea că a „pârjolit stațiunea Băile Herculane“, făcând referire la situația dezastruoasă în care a ajuns orașul de pe Cerna.
Rugat să comenteze afirmaţiile făcute de primarul Caransebeşului, senatorul Ion Mocioalcă ne-a spus: „Deocamdată, ignor!“.
JCS-R.M.