REȘIȚA – Reșițeanul Demetris Cristodulo, fotbalist împrumutat de ASU Politehnica Timișoara la CSM Reșița, a fost convocat la lotul național al României, la categoria U18. Acesta va participa la un stagiu de pregătire al naționalei, în perioada 10-17 februarie, la Centrul Național de Fotbal Buftea!
Tânărul fotbalist a fost format la clubul din Valea Domanului de antrenorul Ovidiu Telescu, pentru ca apoi să joace pentru Poli. Acesta a revenit acum la CSM Reșița sub formă de împrumut și este în vederile antrenorului Alin Minteuan pentru partea a doua a sezonului în Liga 2.
JCS-Ștefan Moraru