CARAŞ-SEVERIN – Silvicultorii cărăşeni susțin că au obţinut o victorie incontestabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Agent Green şi nu mai suspendă aprobarea amenajamentului silvic de la Băile Herculane!
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva susține că a obținut în aceste zile la Înalta Curte de Casație și Justiție o hotărâre definitivă împotriva reclamantei Asociația Agent Green, care a solicitat suspendarea Ordinului nr. 195/2014 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor de aprobare a amenajamentului silvic pentru Ocolul Silvic Băile Herculane, subunitate a Direcției Silvice Caraș-Severin. Potrivit celor de la Romsilva, acțiunea Asociației Agent Green, în vederea suspendării aplicării Ordinului 195/2014 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, a fost considerată de magistrați ca neîntemeiată, decizia instanței supreme arătând clar faptul că aplicarea amenajamentului silvic la Ocolul Silvic Băile Herculane nu produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat așa cum susține reclamanta, fiind bazat pe norme tehnice legale și aplicabile pădurilor din România.
„Decizia emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție precizează foarte clar faptul că implementarea amenajamentului silvic pe linie de mediu s-a făcut în mod transparent și în cele mai legale condiții, la data implementării nefiind necesară evaluarea de mediu și evaluare adecvată. Această victorie reprezintă cu siguranță un pas înainte, iar faptul că pârâții pierzători sunt înseși Asociația Agent Green, ne confirmă în acest moment faptul că Direcția Silvică Caraș-Severin ca unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva este un bun administrator al pădurilor statului din județul Caraș-Severin și implementează cu responsabilitate și succes prevederile legislației din România. Susținem în continuare faptul că trebuie asigurată continuitatea gospădăririi silviculturale a suprafețelor care nu prezintă strict interes științific, pădurea trebuind gospodărită în continuare de silvicultori, iar aplicarea amenajamentelor silvice aprobate de către Statul Român este pentru noi literă de lege“, ne-a declarat Ion Tabugan, directorul Direcţiei Silvice cărăşene.
Activiștii de mediu de la Agent Green precizează însă că sentința nu este una definitivă, termenul pentru recurs fiind 25 martie 2021: „Un caz destul de grav care necesită intervenția personală a premierului și Guvernul României. Romsilva a anunțat în presă că ar fi câștigat un proces cu Agent Green la Înalta Curte de Casație și Justiție, deși termenul pentru pronunțarea recursului a fost stabilit pentru 25 martie 2021. În acest proces, Agent Green a chemat în judecată Romsilva, Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Protecția Mediului pentru că au aprobat tăieri ilegale pe raza Ocolului Silvic Băile Herculane în Parcul Național sit Natura 2000 Domogled – Valea Cernei. În alte două procese similare pentru aceleași arii naturale protejate, Agent Green a obținut în anul 2020 victorii definitive, tăierile fiind suspendate pe aproximativ 33.000 hectare pe raza ocoalelor Padeș și Baia de Aramă“.
JCS-Nina Curița