CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a tras linie după o nouă săptămână de verificări pe linie de pandemie!
„La activități au participat peste 600 de efective. Au fost verificate 181 de societăți comerciale şi 1.144 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 10.000 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 796 de sancțiuni contravenționale, în valoare 45.700 de lei, dintre care 700 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 79 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea și 17 pentru participarea la activități în spațiul public, privat, închis pentru care au fost instituite restricții“, informează Poliţia judeţului.
Instituţia a detaliat şi un caz, petrecut la Anina, unde poliţiştii s-au autosesizat în legătură cu organizarea unei petreceri private într-un local din oraș. „Organizatorul evenimentului și cei cinci participanți au fost sancționați contravențional pentru organizarea și participarea la activități în spațiu închis, interzise în perioada stării de alertă“, au subliniat oamenii legii.
JCS-A.M.