REŞIŢA – Într-una din serile trecute, în jurul orei 20.00, un poliţist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, aflat în timpul liber, la cumpărături într-un supermarket din Reșița, a prins și imobilizat un tânăr de 23 de ani, care a încercat să fugă după ce ar fi furat mai multe bunuri din magazin!
„Polițistul l-a imobilizat și reținut pe bărbatul în cauză până la sosirea unui echipaj de jandarmi, care a intervenit pentru luarea măsurilor legale. Asupra acestuia au fost găsite produse alimentare care au fost recuperate și restituite reprezentanților magazinului, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Îl felicităm pe tânărul nostru coleg, în vârstă de doar 21 de ani, pentru promptitudinea cu care și-a făcut datoria de polițist și în timpul liber!“, încheie Poliţia judeţului.
JCS-A.M.