Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şeful social-democraţilor cărăşeni a mulţumit pentru rezultate şi speră că PSD va avea trei parlamentari!

„Le mulţumesc tuturor cărăşenilor care s-au prezentat la vot, celor care au votat PSD. Le mulţumesc colegilor din partid, primarilor fără de care nu am fi putut obţine acest scor. Sper să avem 3 mandate de parlamentar, doi deputaţi şi un senator. La nivel naţional, PSD este net câştigător. Să vedem prima dată câte mandate are fiecare partid și atunci o să vedem dacă președintele României este președintele tuturor sau este doar președintele forțelor de dreapta. Cred că este obligat să respecte prevederile Constituției și să acorde partidului care se află pe primul loc mandatul de premier. Este nevoie de o majoritate stabilă pentru a guverna atât pe timpul pandemiei cât şi în faza unei eventuale crize economice care se întrevede la orizont“, ne-a declarat preşedintele PSD Caraş-Severin.

Întrebat despre rezultatele PNL, Silviu Hurduzeu a precizat că nu comentează detaliat, spunând doar că: „PNL a avut un scor bun. Cred că acţiunile din ultima vreme ale unor lideri locali nu i-au ajutat. Sau nu şi-au ales comunicatori corecţi? Nu ştiu. Ştiu doar că în 2016 când noi la locale am câştigat cu o diferenţă mică faţă de PNL, la parlamentare i-am bătut cu o diferenţă mare. La ei a fost invers, de la alegerile locale până acum au scăzut“.

JCS-N.C.