REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a pierdut duminică, 15 noiembrie, scor 1-2, partida de acasă cu Universitatea Galați!Scorul a fost deschis de gălățence în finalul primei reprize prin Valeria Postol, reșițencele au egalat în minutul 50 prin Adelina Ion, iar golul victoriei pentru oaspete a fost înscris de Alexandra Hiloche în minutul 55. Chiar dacă au pierdut, președintele Surdu este mulțumit de prestația și atitudinea fetelor.
„Sunt mulțumit de jocul fetelor de la acest meci. Începem să ne revenim, mai multe fete fiind accidentate la ultimele partide. De asemenea, începem să demonstrăm că jucăm fotbal la nivelul Ligii 1. Cred că fetele au dat tot ceea ce au putut pe teren, echipa din Galați este una titrată, deoarece anul trecut a terminat pe locul doi la finalul campionatului”, a declarat Daniel Surdu, președintele Banat Girls Reșița.
Antrenorul Daniel Amariei a spus la finalul meciului: „Acesta a fost ultimul meci din acest an pe teren propriu. Am vrut să lăsăm o impresie plăcută, cred că am făcut un joc bun, dar din păcate, rezultatul final n-a fost în favoarea noastră. Le felicit pe fete pentru dăruirea arătată pe teren. Am întâlnit o echipă foarte bună, tehnică, care a obținut în ultima perioadă rezultate foarte bune. Cred că la acest meci am avut un moral foarte bun, am arătat poftă de joc, dar atât s-a putut. Mai avem o etapă, la Alexandria, iar apoi vom vedea cum ne vom organiza pentru play-out-ul campionatului”.
Reșița se află pe locul 9 în Liga 1, cu 6 puncte acumulate în 10 etape.
Banat Girls: Margarita Panova, Ștefanija Roksa, Nicoleta Lazăr, Violeta Mitsul, Lidia Cauni, Elena Ruvilă, Denisa Burdan, Paula Muntean, Rebeca Ursachi, Daria Muntean și Adelina Ion. Rezerve: Roxana Rotaru, Alexandra Kovacs, Anamaria Păuțu, Natalija Bozilovic, Oana Stoianov și Daiana Crăciun.
În ultimul joc din acest an, fotbalistele vor întâlni pe data de 19 noiembrie Universitatea Alexandria, în deplasare.
JCS-Ștefan Moraru