CARAŞ-SEVERIN – Longevitatea unora i-a determinat pe experţi să-i încadreze într-o altă categorie, aceştia fiind „cei mai bătrâni bătrâni“, iar cărăşenii urmează trendul general!
Populaţia judeţului Caraş-Severin prezintă un proces lent de îmbătrânire ca urmare a scăderii natalităţii şi creşterii duratei medii de viaţă. Asta este concluzia la care au ajuns statisticienii cărăşeni, în urma unei analize privind indicatorii îmbătrânirii demografice a populaţiei judeţului în perioada 1992 – 2018, material prezentat recent de Gheorghe Petre, directorul executiv al Direcţiei de Statistică a judeţului Caraş-Severin, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, desfăşurată la Prefectură. Dealtfel, acesta este trendul în România şi în Europa, iar Caraşul nu face excepţie, astfel încât experţii iau în calcul o a patra grupă de vârstă, în care se regăsesc „cei mai bătrâni bătrâni“, persoane care depăşesc vârsta de 80 de ani. Impactul pandemiei în plan demografic e, însă, direct legat de mortalitate şi morbiditate, fapt ce poate duce la remodelarea structurii populaţiei.
Între 1992 si 2018 se remarcă o îmbătrânire accentuată din cauza scăderii natalităţii, care a determinat reducerea populaţiei tinere în vârstă de 0-14 ani. În paralel, a crescut speranţa de viaţă care a dus la creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Se observă reducerea ponderii populaţiei tinere (0-14 ani), de la 21,8% (în 1992) la 14,0% (în 2018) şi creşterea ponderii celei vârstnice, de 65 ani şi peste, de la 11,1% (în 1992) la 20,1% (în 2018). Populaţia adultă, de 15-64 ani, a scăzut uşor, de la 67,5% (în 1992) la 65,9% (în 2018).
Începând cu 2010. ponderea populaţiei tinere a fost mai mică decât cea a populaţiei vârstnice, în 2018 decalajul dintre populaţia tânără (sub 15 ani) şi cea vârstnică (de 65 ani şi peste) fiind deja de 6 puncte procentuale. În ultimii ani am asistat şi la o creştere accentuată a vârstnicilor „mai bătrâni”, faţă de grupa vârstnicilor „mai tineri”. În 1992 numărul vârstnicilor „mai bătrâni” de (75-84 ani) era de de 11,7 mii persoane, iar cel al vârstnicilor „mai tineri” (65-74 ani) de 27,9 mii persoane. Raportat la structura populaţiei numărul vârstnicilor „mai bătrâni”, a crescut cu 51% (de la 11,7 mii persoane în 1992, la 17,7 mii persoane în 2018), faţă de grupa de vârstnici „mai tineri” care a crescut cu 15,7% (27,9 mii persoane în anul 1992 şi a crescut la 32,3 mii persoane în anul 2018). Faţă de anul 1992, în anul 2018 populaţia vârstnică de 65 ani şi peste a crescut cu 13 mii persoane. Dacă în anul 1992 „longevivii”, segmentul populaţiei de 85 ani şi peste, reprezentau 5,3% din populaţia de 65 ani şi peste, ponderea acestora aproape că s-a dublat în 2018 (9,1%).
Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în mediul urban. Astfel, în anul 1992, ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în mediul rural a fost de aproximativ 16,3% din populaţia rurala şi a crescut în 2018 la 22,9% (+6,6 puncte procentuale). Totuşi, în mediul urban, procesul de îmbătrânire a populaţiei este mult mai accentuat, ponderea populaţiei de 65 de ani şi peste în total populaţiei urbane evoluând în perioada 1992-2018 de la 7,1% la 17,7% (+10,6 puncte procentuale). Cât priveşte indicele de îmbătrânire demografică, aceste reprezintă numărul de persoane vârstnice de 65 ani şi peste ce revin la 1.000 de persoane tinere de 0-14 ani. Astfel, indicele de îmbătrânire a crescut de la 510 persoane vârstnice la 1.000 persoane tinere (1992), la 1.431 persoane vârstnice la 1.000 persoane tinere (2018).
Speranţa de viaţă la vârsta de 65 ani este un indicator sintetic care reflectă influenţa condiţiilor de viaţă ale populaţiei asupra numărului de ani pe care îi mai poate trăi o persoană. În raport se arată că a crescut în 2018, comparativ cu 2008, atât în rândul femeilor cât şi al bărbaţilor, creşterea fiind mai mare cu 2,7 ani la femei, faţă de 1,42 ani la bărbaţi. Asta se datorează îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi nivelului serviciilor medicale specifice oferite acestei categorii de populaţiei vârstnice.
Vorbind în general de pandemie, impactul principal în plan demografic este legat de mortalitate și morbiditate, îmbolnăvirile și decesele remodelând volumul și structura populației. Impactul real este mult mai amplu, spun experţii, în caz de epidemie existând nu numai victime și supraviețuitori direcți, în rândul celor care au dezvoltat boala și au supraviețuit. Dincolo de aceștia există o categorie mult mai numeroasă, cea a supraviețuitorilor colaterali, persoane ale căror vieți au fost afectate de criza sanitară, precum și de efectele în plan social și economic ale acestei crize. Analizele specialiştilor au în vedere impactul demografic al pandemiei în ansamblul ei, luând în considerare atât impactul crizei sanitare, cât și, sau mai ales, pe cel asupra vieții economice și sociale care conduce la creșterea numărului supraviețuitorilor colaterali, remodelând fertilitatea, nupțialitatea sau mobilitatea teritorială. În acest sens, ei spun că sunt patru factori prin care pandemia de COVID-19 acționează asupra fenomenelor și proceselor demografice, respectiv criza sanitară, criza economică, restricţiile de circulaţie şi distanţarea şi izolarea socială.
JCS-Alexandra Gorghiu
