Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deputatul susţine că decizia de a reveni în rândul social-democraţilor cărăşeni nu a fost una uşoară. Deşi a pledat mereu pentru unificarea stângii, Mocioalcă crede că „din nefericire, în cadrul acestor alegeri parlamentare, se pare că această alianță (PSD- Pro România), la nivel național, este una prematură“!

Fostul secretar general al PRO România este recunoscător PSD pentru încredere. „Din dorința mea de a continua să reprezint interesele și așteptările cetățenilor din Caraș-Severin în Parlament, am dat curs invitației președintelui PSD, Marcel Ciolacu, si a prim vicepreşedintelui Sorin Grindeanu de a candida pe listele Partidului Social Democrat. Întoarcerea mea în PSD nu este despre scandal sau conflict, ci despre continuarea proiectelor. Mai mult, mi-am asigurat toți partenerii de faptul că voi colabora cu ei, în mod cât se poate de sincer și constructiv, în Parlament, acolo unde toate forțele de stânga se vor întâlni pentru a lucra în folosul românilor. Atunci când am luat decizia de a reveni la PSD, am ținut cont de faptul că, din anii 90 și până astăzi, PSD a fost întotdeauna un partid care a guvernat pentru oameni. Acest crez de a servi oamenii, nu alte interese, m-a făcut să revin în acest partid. Nu trebuie să uităm că plecarea mea din PSD a fost forțată inclusiv de fostul leadership al partidului, care a înregistrat derapaje îngrijorătoare în raport cu așteptările românilor. Astăzi, când reforma PSD este în fața noastră, când Marcel Ciolacu a demonstrat că este un lider cu viziune care vrea să readucă partidul pe un făgaș corect, am simțit că este momentul să mă alătur, din nou, echipei PSD. Am încredere că acest pas va întări punțile de dialog și colaborare dintre PSD și Pro România, în beneficiul tuturor românilor! Demult mi-l doream pe Silviu Hurduzeu în echipă, la parlament! Acum, din nou împreună, pentru Caraş-Severin!“, ne-a declarat Ion Mocioalcă.

JCS-N.C.