REŞIŢA – Acum că a început şcoala, societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul municipalităţii, a ţinut le transmită elevilor că, împreună cu Primăria, s-a ocupat de crearea unor condiţii sigure şi civilizate de transport!
Pe lângă asta, însă, „transportul vostru este gratuit, dar există o condiție: legitimaţia de transport pentru elevi. Ea vă legitimează în fața echipelor de control și este obligatoriu să o aveți și să o prezentați, atunci când vă este solicitată de controlor. Legitimația este uninominală şi netransmisibilă! Cum o obţineţi? Destul de simplu. Vizați-vă carnetul de elev la școala de care aparțineți, veniți cu el la casieria TUR în orice zi de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00, și veți primi gratuit legitimația de călătorie. Aceste legitimaţii au valabilitate de o lună calendaristică!“, au ţinut să transmită reprezentanţii operatorului de transport.
Aceştia au amintit câteva reguli de călătorie care trebuie respectate în contextul pandemiei: „Masca este obligatorie la urcarea în mijlocul de transport. Păstrați o distanță fizică adecvată. Utilizați doar scaunele marcate cu bandă verde. Folosiți și nu distrugeți dozatoarele din dotarea autobuzelor, prevăzute cu substanțe biocide de cea mai bună calitate, aprobate de DSP. Respectați indicațiile însoțitorul de bord. Vă asigurăm că autobuzele TUR sunt zilnic dezinfectate și monitorizate video, pentru siguranța voastră și liniștea părinților voștri. Numai împreună vom reuși!“.
JCS-A.M.