Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Liderul Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, ne-a făcut câteva declaraţii chiar înainte ca în parlamentul României să fie dezbătută moţiunea depusă de PSD împotriva Guvernului Orban!

Mocioalcă a subliniat clar că, deşi moţiunea este una târzie, dacă nu vor fi trădări, liberalii vor pleca azi de la guvernare: „Din precampanie am spus, în diverse ocazii, că cel mai frică îmi este de trădări, atât din interior cât şi din exterior. Acest lucru s-a dovedit valabil şi în Caraş-Severin , unde ne-am luptat ca Alianţa PSD-Pro România-ALDE să fie cât mai puţin afectată şi, cu mici excepţii, am reuşit acest lucru, cât şi la Bucureşti. Azi, după cum ştiţi, ar trebui votată moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, însă iniţiată mult prea târziu. Ceea ce am promis partenerilor noştri social-democraţi de Opoziţie, iată că ne-am ţinut de cuvânt venind azi în sală toţi cei 24 de parlamentari. Ba chiar 25 din 24 pentru că Victor Ponta l-a convins şi pe Eugen Teodorovici să voteze moţiunea. Iată că revin la cuvântul trădare şi constatăm că la începutul şedinţei, la prezenţa în sală, s-au înregistrat doar 170 de colegi prezenţi, numărul necesar fiind de 233. Mi-aş dori să am dreptate şi toţi semnatarii moţiunii PSD-ALDE să fie prezenţi la votul de azi. Dacă nu va fi aşa înseamnă că există o tentativă de complicitate cu Puterea şi că vom avea o toamnă cu Guvernul Orban aşa cum nu merită şi nu îşi mai doreşte cea mai mare parte dintre români“.

Liderul Pro România mai consideră că dacă nu va fi azi o schimbare, aceasta va fi în iarnă. „Chiar dacă nu se va face acum schimbarea Guvernului, se va face în decembrie pentru că pur şi simplu: aşa nu se mai poate!“, ne-a mai spus Ion Mocioalcă.

JCS- N.C.

(PE)