CARAŞ-SEVERIN – Potrivit informaţiilor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică, numărul total al cazurilor confirmate cu SARS COV-2 de la începutul pandemiei a ajuns la 595, de luni până marţi fiind confirmate încă 22 cazuri noi!
Cât priveşte decesele, cu cele patru raportate marţi, numărul total al persoanelor decedate în Caraş-Severin a ajuns la 43, la care se adaugă cele patru cazuri de cărăşeni decedaţi în judeţul Timiş, deci avem un total de 47 de cărăşeni care au căzut victime noului coronavirus.
„Decesele înregistrate în ultimele zile în rândul cărășenilor s-au petrecut la Spitalul Județean de Urgență din Reșița și Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș”, ne-a comunicat DSP CS. Este vorba de două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 69 și 73 de ani. Toate persoanele decedate au avut comorbidități din categoriile: hipertensiune arterială cu risc înalt, diabet de tipul 1 (insulino-dependent) sau de tipul 2, cardiopatie ischemică, congestie cardiacă, hepatită B, insuficiență renală, insuficiență respiratorie, tromboză.
În cele două spitale suport COVID-19 sunt internate în acest moment 113 persoane (64 Reşiţa plus 4 ATI, 43 Caransebeş plus 2 ATI). De asemenea, la domiciliu sunt izolate 56 de persoane, în izolare instituţionalizată 118 şi în carantină la domiciliu 308. Numărul persoanelor testate este de 3569. Semnalăm încă un caz de repozitivare din raportarea publicată de Grupul de Comunicare Strategică.
JCS-A.G.