Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Azi s-au depus alianţele electorale la BEJ. În această seară, potrivit deputatului Ion Mocioalcă, Alianţa PSD-Pro România-ALDE-PNŢCD îl statuează pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, „candidat unic la funcţia pentru conducerea judeţului şi câştigător“. Cât despre alegerea de a pune candidat separat la Caransebeş, Mocioalcă spune că nu a făcut nicio înţelegere cu şeful PNL, Marcel Vela!

Liderul Pro România, Ion Mocioalcă, ne-a spus că pactul final al alianţei PRO Caraş-Severin, ce cuprinde cele patru formaţiuni politice amintite mai sus, va fi semnat în această seară: „Am încheiat cea mai mare parte a alianţelor electorale din Caraş-Severin. Reiterez faptul că am întâmpinat foarte multe obstacole în negocierile pentru aceste protocoale locale. Ne-am lovit de foarte multe orgolii personale, de necunoaşterea legislaţiei, dar şi de trădări, cum a fost la Moldova Nouă sau la Reşiţa, unde chiar s-a încercat ruperea alianţei. Sosirea în judeţ a lui Sorin Grindeanu, zilele trecute, a impulsionat finalizarea discuţiilor. De asemenea, împreună cu el şi cu Silviu Hurduzeu, am ajuns la desemnarea unui candidat comun al PSD şi Pro România la Primăria Reşiţa, în persoana lui Ionuţ Chisăliţă“.

Mocioalcă susţine că şi-ar fi dorit un candidat comun şi la Primăria Caransebeş, însă PSD a ales să susţină un independent: „Decizia prietenilor de la PSD ne-a separat de ei, iar Pro România merge cu Bebe Pasere. Voi comenta mai pe larg acest subiect pentru că cetăţenii Caransebeşului merită o explicaţie“. Întrebat dacă are vreo înţelegere cu PNL şi Marcel Vela, după cum spun chiar surse din cadrul PRO România şi PNL, Mocioalcă a adăugat: „Nu există aşa ceva. Dacă PNL venea cu un alt candidat poate că făceam vreun blat. Aşa nu. Candidatul Pro România este mult mai puternic decât cel al PNL. Aşa că se merită să avem măcar viceprimar la Caransebeş“.

Liderul Pro România susţine în continuare că îşi doreşte o unitate a stângii în Caraş-Severin. „A fost ideea mea şi pledez în continuare pentru ea. Cum? Încercând să fac înţelegeri cu oamenii care gândesc ca şi noi. De aceea îmi doresc să mai am o discuţie cu conducerea centrală şi judeţeană a PSD, adică cu Sorin Grindeanu şi Silviu Hurduzeu, să vedem ce mai este de făcut pentru ca acest proiect politic să aibă succes deplin în 27 septembrie şi numai în interesul cărăşenilor“, ne-a mai declarat Ion Mocioalcă.

JCS-N.C.