ANINA – Imobilul a îmbrăcat haină nouă după transformările prevăzute în proiect, astfel încât şcoala şi grădiniţa din Celnic vor funcţiona din toamnă după standarde europene!
Au fost necesare intervenţii serioase la această clădire, care n-a mai fost reabilitată de zeci de ani, lucrările de reabilitare şi modernizare durând mai bine de un an. Proiectul a fost realizat prin PNDL 2, valoarea totală a lucrărilor fiind de 2.201.188 lei, din care 99.061 lei contribuţia Primăriei.
Se pare însă că au fost cheltuieli necuprinse în proiect, aşa cum a precizat edilul fostului oraş minier, Gheorghe Românu: „Şcoala Gimnazială Nr.1 din Celnic este gata. Suntem în faza de recepţie, numai că mai întârziem puţin pentru dotările pe care le-am promis că le facem. Am depăşit puţin suma alocată şi vom mai pune de la noi, din bugetul Primăriei, cei 225.000 lei cât mai este necesar pentru dotarea unei clase cu calculatoare şi alte cheltuieli. O parte din dotări este asigurată de noi, Primăria, iar o parte a fost prevăzută în proiect. Este vorba de sala de calculatoare, de amenajarea spaţiului din afara şcolii, a intrării propriu-zise, şi a magaziei de lemne, fiindcă noi avem centrală pe lemne la această şcoală. Deci, din punct de vedere organizatoric sau tehnic, acestea mai sunt problemele pe care le mai avem de rezolvat. Mobilierul îl avem, am mai primit de la o asociaţie germană scaune şi măsuţe pentru cele două săli ale grădiniţei şi măsuţe pentru elevii claselor 0-IV, fiindcă această şcoală este o şcoală gimnazială cu clase 0-VIII. Deci, grădiniţa este separată de şcoala gimnazială, dar funcţionează în aceeaşi clădire, numai că au intrări separate. Au fost multe lucrări, începând de la acoperiş şi continuând cu fiecare clasă în parte, a trebuit să facem două intrări, fiindcă era numai una, a fost necesar să se respecte şi indicaţiile celor de la ISU pentru a primi avizul. S-au făcut aceste transformări, s-au schimbat geamuri, s-au pus termopane, s-au dărâmat ziduri, s-au recompartimentat spaţiile. Eu zic că în 15 septembrie copiii vor putea începe noul an şcolar la şcoala din Celnic. Recepţia o vom face zilele astea“.
JCS-Alexandra Gorghiu