CARAŞ-SEVERIN – Spitalele suport COVID-19 din Reşiţa şi Caransebeş sunt pline de pacienţi cu SARS COV-2, raportările zilnice evidenţiind şi noi decese!
Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a confirmat miercuri un nou deces la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş, unde a mai murit un pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba de un bărbat în vârstă de 79 de ani din comuna Constantin Daicoviciu, satul Peştere, care nu a mai putut să lupte şi cu acest virus pe fondul altor boli de care suferea. Decesul bărbatului a fost înregistrat cu comorbidităţi, respectiv diabet zaharat, tensiune arterială permanentă, TBC ş.a. Numărul bolnavilor care au decedat în Caraş-Severin de la începutul crizei pandemice se ridică astfel la 19, la care se adaugă încă doi cărăşeni care au murit la Timişoara, deci în total 21.
În prezent, la SMUC (inclusiv Spitalul Bora) sunt internaţi 83 de pacienţi, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a fost mărită capacitatea de internare a pacienţilor infectaţi, sunt trataţi 70 de bolnavi. Numărul total al cărăşenilor confirmaţi pozitiv la noul coronavirus de la debutul pandemiei se ridică la 329, cel al cazurilor active la 179, iar al cazurilor noi înregistrate de marţi până miercuri la 14. Până acum, în Caraș-Severin au fost testate 2893 de persoane și s-au vindecat de coronavirus 131 de pacienți, potrivit situaţiei prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.
JCS-Alexandra Gorghiu