CARANSEBEŞ – Conducerea Spitalului Municipal de Urgență cere sprijinul Ministerului Sănătății, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de Covid-19 care trebuie tratate la Caransebeș!
Erau 56 de cazuri ieri în spital, iar alte 21 de persoane din Caransebeș și zonele limitrofe așteptau rezultatul testărilor, astfel că numărul celor care trebuie internați și tratați ar putea crește în următoarele ore. În aceste condiții, stocurile de medicamente pentru pacienți și echipamente sanitare pentru personalul medical scad de la o oră la alta, ceea ce i-a determinat pe managerul Gheorghe Borcean și directorul medical Bhupinder Singh să ceară ajutorul Ministerului Sănătății.
„Urmare a faptului că suntem desemnat Spital suport Covid 19-pozitiv și din cauza creșterii alarmante a persoanelor infectate cu Covid-19, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș solicită sprijin în achiziționarea în regim de urgență a mai multor medicamente. Menționăm că medicamentele Kaletra și Kaletra soluție orală nu le mai avem pe stoc din 28 iulie”, se arată în adresa semnată de cei doi medici caransebeșeni și trimisă atât la Ministerul Sănătății, cât și la alte instituții din Caraș-Severin.
Alte medicamente și echipamente sanitare de care ar fi nevoie urgentă sunt Plaquenil, Azitromicină, Lopinavir, Pantoprazol, dar și măști de protecție, combinezoane de unică folosință, mănuși, ochelari, viziere, dezinfectanți sau saci pentru cadavre.
JCS-N.C.