REȘIȚA – Ideea de a pleda, cu convingere, pentru ca urbea reşiţeană să găzduiască, începând cu aniversarea sa de anul viitor, o statuie a reputatului cărturar bănăţean Dr. Corneliu Diaconovici s-a conturat nu cu mult timp în urmă!
„Întâmplarea” face că am răsfoit cu interes o carte primită în dar, acum un deceniu şi mai bine, de la Părintele Vasile Petrica, fost Protopop ortodox al Reşiţei, volum care este, cu siguranţă, unul din cele mai bune din câte s-au scris până acum ca tribut de preţuire şi recunoaştere faţă de cel numit, pe bună dreptate, „Enciclopedist şi Ambasador al Culturii Române.”
Recitind volumul cucernicului Părinte, am retrăit şi eu, de la distanţă, emoţia transmisă de unele fotografii cuprinse în ediţia care a văzut lumina tiparului la Editura TIM Reşiţa în anul 2009. Am fost, din nou, plăcut impresionat să revăd că cineva s-a ostenit să urce coasta dealului la cimitirul nr. 5 pentru a purta, încă o dată, crucea poveştii plină de amărăciune a unuia din cei mai străluciţi cărturari ai acestei naţiuni, care s-a stins la Reşiţa în mizerie şi uitare. Gestul Părintelui Petrica de a reface mormântul cuprins de paragină al acestui Titan al Culturii Româneşti, aşa cum a fost Corneliu Diaconovici, cred că trebuie să fie prilej de reflecţie pentru fiecare dintre noi.
Eu, ca maghiar, născut, crescut şi educat la şcoala din Reşiţa, mutat la Cluj, musafir al centrului universitar Oxford din Marea Britanie, dar cu inima mereu la Reşiţa unde locuiesc şi azi părinţii mei, nutresc o admiraţie şi un respect sincer faţă de cultura şi limba română. Este motivul pentru care, cred, marele cărturar originar din Bocşa Montană, Corneliu Diaconovici, nu mai are nevoie de nicio prezentare. În epoca în care a trăit, el s-a afirmat în calitate de publicist, redactor şi director al mai multor publicaţii, iar ulterior din poziţia de prim secretar al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). La însărcinarea acesteia, el a demarat proiectul Enciclopediei Române, prima enciclopedie românească publicată la Sibiu în trei volume la renumita Tipografie Kraft, în intervalul 1898-1904. Colaboratorii săi la acest ambiţios proiect au fost alţi titani ai culturii şi ai ştiinţei româneşti: Grigore Antipa, Victor Babeș, Valeriu Braniște, Ovid Densusianu, George Lahovary, Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol.
Pe lângă aceasta, în anul 1885, Corneliu Diaconovici a editat la Budapesta şi prestigioasa revistă Romänische Revue, având în vedere articole și studii despre istoria politică și culturală a românilor. Ulterior, publicaţia a apărut la Reșița, apoi la Viena, la Sibiu, iar în final la Timișoara.
Cultura românească se poate mândri, aşadar, cu unul din cei mai mari erudiţi care s-au născut pe meleaguri bănăţene şi a cărui memorie trebuie dusă mai departe. Mai mult, Reşiţa, unde el a venit des şi a trăit aici în ultima parte a vieţii sale, îi datorează enorm de mult: noi, oamenii de cultură cărăşeni care suntem posteritatea lui, trebuie să ştim cum să nu mai lăsăm ascuns sub obroc o lumină culturală care, prin tot ceea ce a realizat de-a lungul timpului, a reuşit să ne facă mândri ca aparţinem acestei culturi şi acestor meleaguri.
Trăim, însă, vremuri tulburi, care par a se debarasa cu multă uşurinţă de valori şi principii şi în care statuile sunt prăvălite cu repeziciune în praful drumului, mai ales dacă asupra lor planează suspiciunea lipsei de corectitudine politică. Şi atunci, mai merită, oare, să sperăm că amintirile săpate în piatră pentru cei care, odinioară, au pus temelii solide pentru cultura acestui popor vor rezista în faţa nedreptăţilor care se manifestă sub vremi?
Eu cred că acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne cinstim eroii, temerarii, deschizătorii de drumuri, pentru că, aşa cum spune şi un vechi proverb german, un popor atunci va îmbătrâni şi va dispărea de pe scena istoriei când va uita să îşi preţuiască zeii… Gândindu-mă la frumoasa aniversare a Reşiţei care va fi anul următor, dar şi la cuvintele lui Eminescu care spunea că patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului fără de care nu există iubire de ţară, cred că plasarea, la loc de cinste, a unui cărturar al locului, momentan abandonat în praful uitării, este prima obligaţie a celor care îşi revendică actualmente titulatura de oameni de cultură şi repere actuale ale locului. Un motiv întemeiat pentru ca eu, maghiar de confesiune romano-catolică, să transmit complimente şi respect cu reverenţă, de aici de departe, pentru cucernicul Părinte ortodox Vasile Petrica în amintirea unui gest nobil făcut pentru un cărturar român din Banat din vremuri demult uitate…
JCS-Attila Varga
