Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Autovehiculele pentru transportul persoanelor şi mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de poliţiştii rutieri, pe drumurile publice din județ. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale UE, în cadrul acţiunii Truck&Bus!

Aceasta are şi rolul de a preveni accidentele rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

„Acțiunea se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere (ROADPOL) și este coordonată la nivel național de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase. De asemenea, polițiștii rutieri verifică în continuare modul în care conducătorii și pasagerii autovehiculelor destinate transportului de persoane respectă măsurile dispuse în perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus“, transmite Poliţia judeţului.

JCS-A.M.