REȘIȚA – Juniorii de la ACS Mundo Reșița au reluat pregătirea încă din momentul în care Guvernul a permis antrenarea în grupuri de câte trei jucători. De asemenea, antrenorul Lucian Dobre a declarat faptul că nu se știe data exactă când vor începe lucrările de modernizare a bazei Arsenal!
„Suntem bucuroși că am revenit la antrenamente. Copiii au fost supărați că a trebuit să stea în case și nu au mai putut să facă mișcare. Noi am început să ne reluăm activitatea din momentul în care s-a dat voie să se antreneze copiii în grupuri de câte trei, apoi câte zece și sperăm că în scurt timp să ne antrenăm normal. De asemenea, luăm temperatura la fiecare copil înainte de antrenament. După efort, bineînțeles că temperatura corpului se ridică cu vreo 2-3 grade Celsius, dar cred că guvernanții noștri nu știu acest lucru. Am reluat pregătirea și în filialele de la Măureni, Teregova și Bocșa. Avem în plan să deschidem în toamnă filiale la Băile Herculane și la Oravița, dar totul depinde de această pandemie. Sperăm să reușim, îmi doresc foarte mult să avem mai mulți copii la club. Pentru grupa de vârstă 16 ani vom face o selecție și vor rămâne doar cei mai buni copii, cei care au progresat cel mai mult. Mă bucur că încă sunt legitimați la clubul Mundo Reșița aproximativ 140 de copii. Bineînțeles vin unii, se lasă alții și tot așa, dar este normal acest lucru. Deocamdată nu facem niciun amical. Nu avem încă acest accept, trebuie să facem acele teste costisitoare pentru a juca cu alte echipe și nu ne putem permite acest lucru. Ne antrenăm, nu știm ce ne rezervă viitorul, dar presupun că din toamnă se va da drumul la campionate”, a declarat antrenorul Lucian Dobre.
Legat de baza Arsenal (baza Mundo), Dobre a mai adăugat: „Din promisiunea pe care o avem de la primarul Ioan Popa, în momentul în care vor începe lucrările de modernizare a bazei Arsenal, clubul ACS Mundo Reșița își va desfășura activitatea la baza Gloria. Aș vrea totuși să spun că eu nu sunt politician, nu am făcut niciodată politică și precizez faptul că încă nu se știe data exactă când ar trebui să înceapă lucrările la stadionul Arsenal. Așa cum nu se știe nimic în politică, s-ar putea să se facă, s-ar putea să nu se mai facă. Din ce știu eu, actele nici nu sunt semnate. În acest moment sunt blocat pentru că aș fi dorit să fac mult mai multe investiții în acest stadion, iar acum nu-mi permit să fac ceva. Nu pot să fac deoarece s-ar putea peste un an, doi sau cinci acest stadion să fie dărâmat și să se construiască unul nou. Mi-aș dori să avem o bază unde putem să le oferim copiilor condiții cât mai bune de pregătire. Deocamdată așteptăm data exactă de începere a acestor lucrări. Din păcate, nu știe nimeni”.
JCS-Ștefan Moraru