Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Așa cum v-am informat încă de aseară, nici orăviţenii n-au scăpat, din păcate, de potopul apelor revărsate în urma ploilor de ieri, astfel că pompierilor militari li s-a solicitat ajutorul!

După ploile abundente care s-au abătut asupra orăviţenilor, s-au format scurgeri pe versanţi care au inundat ieri opt străzi în oraşul Oraviţa şi trei străzi în localitatea Ciclova Montană, precum şi câteva gospodării din Ciclova Romană, a transmis ISU “Semenic” Caraş-Severin. Toate echipajele disponibile ale Secţiei de Pompieri Oraviţa s-au deplasat în teren şi, împreună cu autorităţile publice locale, au intervenit de urgenţă pentru limitarea efectelor acestui fenomen. Pompierii militari orăviţeni au fost ajutaţi de colegii lor de la Detaşamentul de Pompieri Reşiţa, care  au sosit la faţa locului cu două motopompe remorcabile şi şase transportabile.

Potrivit unui bilanţ al dezastrului, au fost afectate de inundaţii 30 de gospodării în oraşul Oraviţa, şase în Ciclova Montană şi două în Ciclova Română. De asemenea, drumul judeţean DJ 571, între Ciclova Română şi Ciclova Montană a fost acoperit de aluviuni, echipajele Poliţiei intervenind pentru a dirija circulaţia în zonă până la degajarea acestuia. În Ciclova Montană, pe strada Bujorilor, SVSU Oraviţa a acţionat cu un buldoexcavator pentru decolmatarea unui tub de scurgere. Pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor au intervenit 35 de pompieri militari cu şapte autospeciale şi opt motopompe.

La această oră, în județul nostru se intervine la Oraviţa pentru evacuarea apei din două beciuri, la Ciclova Montană – o curte, Dezești – curți și fântâni și Obreja – un beci. De asemenea, a mai comunicat ISU CS, secțiunea de drum județean dintre localitățile Ciclova Montană și Ciclova Română, care a fost blocată ieri, a fost curățată și redeschisă circulației.

Cu puţin timp în urmă, pentru întreg judeţul a intrat în vigoare un cod meteorologic portocaliu ce vizează căderi însemnate de precipitaţii şi instabilitate atmosferică accentuată, valabil până miercuri, ora 2.00.

JCS-A.G.