CARANSEBEŞ – Întrucât spitalul s-a eliberat complet de COVID-19, bolnavii se vor putea din nou interna după Rusalii, după o verificare generală a DSP-ului!
Ultimul caz de infectare cu noul coronavirus a fost rezolvat acum două zile la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş, după ce singura pacientă care mai rămăsese internată a avut două teste negative consecutive. Cu această externare, spitalul a devenit gol de COVID-19. Mulţi dintre bolnavii care vor să se interneze pentru alte probleme de sănătate se întreabă, însă, dacă spitalul funcţionează ca înainte de izbucnirea crizei epidemiologice. Într-un articol precedent, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Daniel Botgros, specifica faptul că doar în condiţiile în care vom avea cazuri tot mai puţine, probabil, că se va reveni la funcţionarea normală a secţiilor. Cu atât mai mult, în cazul de faţă, la Caransebeş, unde avem spital suport-COVID-19 şi unde sunt rezervate 62 de paturi pentru pacienţii confirmaţi cu coronavirus şi 35 de paturi în aşa-numitele zone tampon. Botgros a subliniat, totuşi, că arhitectura spitalelor va rămâne aceeaşi pentru un posibil alt val epidemiologic, adică atât cele trei secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, cât şi Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş, vor rămâne pe poziţii în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor de coronavirus.
Lucrurile n-au fost foarte clare pentru cei care intenţionează să-şi vadă de sănătate, aşa cum o făceau înainte de criză, fiindcă oamenii tot nu înţeleg dacă pot să se interneze pentru alte boli decât coronavirus. Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeş, dr. Călin Grozăvescu, face precizările necesare: „Noi, până acum, am lucrat în virtutea Ordinului 753/8 mai 2020, care a spus clar că nu aveam voie să internăm în spital pacienţi non-COVID-19 mai mult de 20 la sută din numărul paturilor. În principiu, puteam să internăm doar urgenţele maxime, care în 24 de ore ar fi putut să moară. Pe aceştia îi interrnam, îi stabilizam şi după aceea trebuia să îi transferăm la alt spital. În rest, spitalul trebuia să rămână gol, în aşteptarea pacienţilor cu COVID-19, dacă ar mai fi fost vreun val. Legea 753 s-a schimbat în Legea 961/2020, conform căreia, datorită faptului că s-a relaxat situaţia şi nu mai sunt cazuri de COVID-19, cu atât mai mult că noi chiar nu mai avem acum nici un caz, de vreo două zile, în contextul în care noi putem să asigurăm circuitele separate pentru pacienţii non-COVID-19 şi pentru cei cu COVID-19, cu aprobarea DSP-ului, noi putem să reluăm internările. DSP-ul ne-a transmis că va veni săptămâna viitoare o echipă pentru a evalua la faţa locului circuitele în spital şi ne va da o decizie, dacă putem sau nu putem să facem internări în mod normal, adică să creştem numărul de internări. Este, desigur, o condiţie, să rămânem spital suport-COVID-19, chiar dacă începem să facem internări, dacă apare, cumva, alt val. Deci, dacă va creşte numărul infectărilor, noi internăm, dar transferăm la alte spitale, pentru a ne ocupa strict doar de COVID-19, ca şi până acum. Până nu avem aprobarea DSP, facem doar urgenţele, orice este urgenţă medicală sau chirurgicală, noi internăm ca şi până acum, nu i-am lăsat pe oameni să moară. Că a fost accident, că a fost infarct sau AVC, noi am internat pacienţii pe circuitul non-COVID-19. De săptămâna viitoare, după ce primim aprobarea de la DSP, dăm drumul la motoare, turăm motoarele“.
JCS-Alexandra Gorghiu