REŞIŢA – Peste 100.000 de euro, pachete de ţigări netimbrate, o armă şi posibile droguri de mare risc au fost ridicate în urma descinderilor puse în scenă de poliţiştii şi procurorii cărăşeni, în 32 de locaţii din Caraş-Severin, Timiş şi Arad, la locuinţele unor bănuiţi de contrabandă cu ţigări!
Cele 32 de percheziţii domiciliare au fost puse în scenă joi dimineaţă, în urma lor fiind ridicat, într-o primă fază, echivalentul a peste 100.000 de euro, în lei şi în valută, peste 20.000 de pachete de țigări fără timbru fiscal, o armă neletală supusă autorizării – despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi deținută ilegal – și substanțe care ar putea fi droguri de mare risc.
În total, 30 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani, din cele trei județe, urmau să fie conduse la audieri.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august 2019, în municipiul Reșița și în orașul Bocșa, s-ar fi organizat două grupări infracționale specializate în săvârşirea de infracţiuni din sfera contrabandei cu ţigări. Scopul membrilor celor două grupări ar fi fost obţinerea de câştiguri prin alimentarea pieţei negre a ţigărilor de contrabandă din Reșița și Bocșa. Grupările ar fi acționat pe mai multe paliere, respectiv un palier de organizare/coordonare, condus de liderii grupurilor, un palier de aprovizionare format din surse și transportatori din Arad și Timiș și un palier de distribuție en-detail, între cele două grupuri infracționale existând elemente comune, atât la nivel de aprovizionare, cât și la nivel de distribuție stradală“, se arată într-un comunicat al Poliţiei judeţului.
Anul trecut şi în prima parte a acestui an, oamenii legii au reuşit de mai multe ori să prindă în flagrant diverşi membri ai grupărilor, în urma acestor acţiuni fiind confiscate peste 20.000 de pachete de ţigări provenite din contrabandă, estimate la peste 240.000 de lei. Rămân totuşi ceva întrebări. Cum trec de graniţă? Să fie stopată astfel contrabanda cu ţigări sau doar… concurenţa?
JCS-Antoniu Mocanu