Caraş-Severin, Romania

VALEA ALMĂJULUI – În această perioadă se desfășoară lucrări de ranforsare a sistemului rutier pe drumul județean DJ 571G, din DJ 571B până în localitatea Bănia, pe o lungime de 3 km. Lucrările vizează creșterea capacității portante a drumului, prin executarea unor noi straturi rutiere și lărgirea părții carosabile!

De asemenea, au mai fost prevăzute marcaje rutiere precum și amenajarea podețelor și a intersecțiilor cu drumurile laterale. Structura rutieră aplicată cuprinde un strat cu o grosime de 35 cm balast, unul de piatră spartă cu o grosime de 12 cm și un strat din beton asfaltic cu o grosime de 6 cm. Noua platformă a drumului are o lățime de 7 metri, din care partea carosabilă 5,5 m iar acostamentele 1,5 m (2 x 0,75 m). Lucrările sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin și au o valoare de 2.422.367,31 lei, sumă ce cuprinde atât atât lucrările propriu-zise, cât și partea de proiectare și avizare a acestora.

„Eu le-am promis cărăşenilor că în mandatul meu se vor asfalta şi moderniza cât mai multe drumuri. Ştiţi bine că s-a intervenit pe tronsoane pe care nu s-a făcut nimic de zeci de ani şi am verificat cât mai multe lucrări la faţa locului. În Almăj s-au asfaltat multe drumuri şi continuăm. Faţă de almăjeni mi-am ţinut toate promisiunile şi eu zic că, în general, faţă de toţi cărăşenii“, ne-a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu.

JCS-N.C.