REȘIȚA – Cât de mult s-ar da acum refresh la viața reală și câți muguri noi ne-am pune pe gânduri vechi… este concluzia pe care am tras-o citind în ultima vreme fel și fel de postări, trăiri, sfaturi, experiențe împărtășite de fel și fel de oameni direct dintre pereții caselor și restricții.
Cumva acest virus a descoperit și scos la suprafață filozofii din noi. Așa tare mă obosesc expresiile de genul „avem timp pentru autocunoaștere“. Acum avem timp? Autocunoașterea, adică privitul direct în sufletul tău, trebuie să existe de la o vârstă fragedă până când te apucă amnezia. Dacă nu te uiți, din când în când, în suflet, pierzi esențialul unor perioade din propria viață.
Acum ni se pare că parcă am ști mai multe despre viață, despre noi, despre cei de lângă noi. Doar că… ni se pare. Nu știm chiar atâtea. Poate am descoperit de pe la geamuri sau de după măști că, într-adevăr, primăvara firul ierbii este de un verde crud. Sau poate ne-am simțit sfidați de zborul liber al fluturilor și am învățat să prețuim altfel libertatea în toate formele ei. Pe Facebook și Instagram parcă nu mai sunt viețile alea fericite de care vă tot spuneam că nu sunt perfecte. Acum, conturile de pe rețelele de socializare sunt pline de sfaturi, știri, teorii despre COVID, glume de tot soiul. Și pentru că spectacolul lumii nu mai este atât de fascinant, ajungem tot la lumile noastre mici în care suntem bogați prin ceea ce avem, prin iubire și visurile noastre.
Mi-aș fi dorit, în această perioadă, ca cei mai mulți dintre noi să descoperim că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu dezmorțesc niciodată. Adevărurile la care ai ajuns prin propria experiență sunt mult mai importante. Mi-aș dori ca cei mai mulți să înțelegem că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija sunt manifestări ale puterii interioare și nu țin de vreo slăbiciune.
Sau poate unii învățăm că există lucruri care se spun doar între două priviri. Cuvintele conturează, privirile lămuresc. Și pentru că acum la toată lumea îi este dor de toată lumea, poate unii am și învățat că dorul nu înseamnă doar „mi-e dor de tine“ sau „şi mie îmi e dor de tine“. Dorul înseamnă o îmbrățișare pătimașă, un sărut pe frunte, o strângere de mână puternică, un zâmbet larg și că, de obicei, mocnește în suflet, departe de ochii lumii!
Mi-aș dori, acum când avem timp din plin, să înțelegem că în viețile noastre, Timpul nu ofilește nimic. Noi, oamenii, ofilim multe prin nepăsare, indiferență sau din egoism. Timpul doar ne supune la teste pe care le trecem sau nu, depinde de sinceritatea și puterea cu care am clădit ceva.
Viața reală are atâtea ferestre de deschis și sunt sigură că dacă nu uitati cine sunteți cu adevărat, după ce sunteți tot ce vor cei din jur să fiți pentru ei, mulți o să le deschideți. Mai atenți, mai aplecați spre detalii, mai cu suflet. Și asta pentru că în timp ce unii văd în limite doar ziduri, alții văd aripi…
JCS-Nina Curița
