Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Și al 497-lea la nivel național este cel al unui bărbat de 72 ani, după cum a anunțat Ministerul Sănătății în această seară!

Bătrânul, din localitatea Dognecea, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița în 19 aprilie, cu febră, frison, tuse, dispnee, și modificari stetacustice pulmonare, în aceeași zi recoltându-i-se probe pentru Covid-19. A fost transferat pe Secția de Pneumologie cu suspiciunea de bronhopneumonie, unde starea generală i s-a deteriorat (SO2 50%), fiind ulterior transferat pe Secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Reșița. O zi mai târziu, în 20 aprilie, bărbatul în vârstă de 72 de ani a decedat, iar astăzi, 21 aprilie au venit și rezultatele testelor: pozitiv la Covid-19.

Conform Ministerului Sănătății, bătrânul avea ca și comorbidități boală pulmonară obstructivă cronică, dublu bypass cardiac, emfisem pulmonar, antecedente TBC și înfundare carotidă.

Este al patrulea deces al unui pacient din Caraș-Severin pozitiv la Covid-19 și primul după o pauză de mai bine de o săptămână, ultimul fiind consemnat în 10 aprilie, când tot la SJU Reșița a decedat o femeie de 63 de ani.

Iar la capitolul cazuri noi de persoane infectate, dacă la ora 13 Grupul de Comunicare Strategică informa ca numărul a rămas același, se pare că în această seară au mai fost confirmate pozitiv încă două persoane din Caraș-Severin.

JCS-R.M.