CARAŞ-SEVERIN – Suspendarea managerului Spitalului Judeţean, Alina Stancovici, a surprins conducerea Consiliului Județean, în administrarea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgență Reșița, preşedintele Silviu Hurduzeu spunând că „este o schimbare cu vădit caracter politic“!
Şeful judeţului consideră că era corect să fie consultat şi informat pentru această schimbare.
„Nu am fost consultat şi, dacă tot nu am fost, era normal să îmi fie trimis şi mie ordinul de schimbare a conducerii Spitalului Judeţean. Se invocă neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, dar nu se specifică care sunt acelea. Ajutorul Ministerului Sănătăţii pentru spitalul din Reşiţa a fost zero. Zero! Iar Consiliul Judeţean a alocat în jur de două milioane de lei pentru achiziţia de aparatură şi echipamente de protecţie. Managerul Alina Stancovici a ocupat postul prin concurs, şi-a asumat preluarea conducerii spitalului într-un moment dificil. Şi pot să spun că situaţia Spitalului Judeţean în momentul de faţă, din punctul de vedere al stocului de echipamente, este net diferită de cea din momentul în care doamna Stancovici a preluat mandatul“, ne-a spus preşedintele Silviu Hurduzeu.
Cu toate că este indignat pe schimbarea politică, seful judeţului susţine că nu este momentul să se gândească decât la sănătatea cărăşenilor: „Dincolo de politică, mişcări şi schimbări politizate, pentru mine sunt importanţi cărăşenii şi sănătatea lor. De aceea, Consiliul Judeţean va continua să sprijine Spitalul Judeţean Reşiţa“.
JCS-Nina Curiţa