REȘIȚA – …și perioada aceasta va trece, la fel cum au trecut de-a lungul vremurilor atâtea perioade grele. Cu urmări? Da, din păcate, multe negative. Dar și cu lecții din care sper să învățăm multe, pentru că avem timp să învățăm.
Vedeți? Timpul de a cărui lipsă ne-am plâns, ocupați fiind cu lucruri inutile și mărunte, acum s-a dilatat și ne oferă clipe pentru a face orice, numai că s-a redus spațiul. Când am avut spațiu nu am avut timp, acum lucrurile mărunte și inutile pe care le putem face ne copleșesc. Nu mai avem nevoie de ele, de fapt nu am avut niciodată.
Vedeți? Acum avem timp de stat pe telefon, avem timp de toate bezelele din lume, de toate cafelele și îmbrățișările virtuale. Numai că ce credeți? Brusc le vrem pe cele reale. Iar dacă s-ar ivi acum ocazia să mergem cu prietenii undeva, am zburda toți. Dacă acum ar ninge cu flori de cireș, mulți am merge sub ninsoarea aceluiași cireș pe care anul trecut nici nu l-am observat. Pentru că nu am avut timp sau pentru că aveam pe telefon un cireș photoshopat, mai frumos.
V-am spus de multe ori că telefonul e despre comunicare, ce-i drept, dar n-are opțiunea „ochi în ochi“, n-are ineditul din zâmbetul personal, ci emoticoanele alea aiurite cu care ne explicăm glumele și trăirile de moment. Acum, sunt sigură că pe durata cafelei cu cel din fața noastră, oricine ar fi, ne-am bucura de tot ce mișcă în jur, de tot ce aduce a natură și a viață, fără butoane și wifi, fără touch screen, dar cu touching hands, fără check, dar cu verificarea sentimentului uman… Din păcate, noi nu ne-am putut impune singuri pauze de pe rețelele sociale, macar câteva ore pe zi. A fost nevoie de un nenorocit de virus să ne reseteze, să ne sperie, să ne facă să privim spre slugărnicia noastră sufletească, să ne învețe că fără viață socială totul este un lung și apăsător… solitaire.
Viața reală are atâtea ferestre de deschis pe care le vom deschide foarte mulți dintre noi, după această nenorocire ce a cuprins o lume întreagă. Între timp, să știți că primăvara, are n-are chef, își face treaba cu precizie, nicio vietate si nicio plantă nu întârzie la program, nu lasă nimeni pe mâine ce trebuie făcut exact azi. Toporașii și ghioceii nu se alintă că e prea greu să răzbată prin pământul rece și nici nu amână acțiunea pe vară, când totul pare mult mai simplu… Păsările se întorc, dar pentru a ne aminti de viață și nu ca să ne aducă moartea. Pe scurt, natura știe exact rostul schimbării și al evoluției, al mersului înainte și al primenirii, iar noi ar trebui să-i urmăm exemplul căci are instinctul cel mai puternic, chiar dacă nu ne dă o palmă ca să ne trezească din amorțire, ci …o floare. Să ne dăm palme, să fim responsabili, să ne învățăm lecția. Toate trec, iar pomii vor înflori în curând. Să ne dorim să stăm sub ninsoarea florilor de cireș…
JCS-Nina Curița
