Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru a înlătura temerile cetăţenilor referitoare la nerespectarea protocolului de izolare a celor care au intrat masiv în ultima perioadă în ţară, venind din zone care au înregistrat mai multe victime ale infectării cu noul coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin informează că cetăţenii sunt în siguranţă!

Asta pentru că poliţiştii şi jandarmii au intensificat acţiunile de control şi de însoţire. Astfel, în ultimele 24 de ore, structurile Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin au acționat, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin, pentru controlul și limitarea incidenței COVID-19 în Banatul de Munte. În perioada 22 – 23 martie 2020, între orele 8.00 și 8.00, au acționat 84 de polițiști cu 43 mijloace, în cadrul a 36 misiuni. Dintre acestea, şapte misiuni de însoțire (25 autovehicule transportate în convoaie cu 94 de persoane), 29 de misiuni de verificare a unor persoane, inclusiv măsuri de verificare a respectării măsurii autoizolării (301 de persoane verificate). Acolo unde există persoane care trebuie să intre în autoizolare, reprezentanții DSP participă pentru a le prelua și pentru a le prezenta măsurile de protecție și autoprotecție pe care trebuie să le respecte.

Cărăşenii sunt asiguraţi că Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi din Caraș-Severin acționează zi și noapte pentru prevenirea situațiilor în care ar putea apărea un pericol pentru cetățeni, prin nerespectarea regulilor de către cei aflați în autoizolare sau carantină, dar și de către cei care intră în țară și nu se spun prevederilor legale și urgenței sanitare. În urma controalelor nu s-au sesizat cazuri de părăsire a domiciliului de către izolaţi.

JCS-A.G.