CARAŞ-SEVERIN – Situaţia este valabilă pentru o parte a mediului şcolar din cele două municipii ale judeţului, unde reprezentanţii şcolilor acuză copiii că aruncă sulurile cu totul în vasele de toaletă. Bine că nu lipseşte săpunul…
Sezonul gripelor şi situaţia generată la nivel mondial vizavi de pneumonia virală ţin şi autorităţile în alertă, chiar dacă ele se declară pregătite să facă faţă oricăror provocări. Şi cum mediul şcolar trebuie avut mereu în vizor, reprezentanţii ministerului de resort au marşat foarte tare în ultima vreme pe existenţa săpunului şi apei în şcoli. Asta indiferent dacă mai sunt toalete prin fundul curţii sau, pe ici, pe colo, mai cărăm apă cu sacaua.
În Caraş-Severin, în cadrul unei recente conferinţe de presă, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost întrebată dacă s-au făcut verificări în unităţile educaţionale, în această direcţie. Răspunsul ni l-a dat inspectorul şcolar general Carina Pristavu, şeful ISJ CS: „Exact, eu am verificat! Eu personal am fost, neanunţată, în şcolile din Reşiţa şi din Caransebeş. Am intrat la băi şi am verificat dacă există săpun şi hârtie igienică. E adevărat că hârtie igienică nu am găsit! Motivarea lor a fost că elevii iau sulurile şi le aruncă cu totul în vasele de toaletă. Dar săpun există. Cel puţin la şcolile în care am intrat. Pe de altă parte, s-a luat legătura cu cabinetele medicale şcolare, există un protocol între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei care a încercat să reglementeze situaţiile acestea de urgenţă şi de gripă apărute la nivelul judeţului. Se raportează în fiecare dimineaţă la ora 10.00 cazurile de gripă apărute şi la DSP, şi la cabinetele medicale şcolare. (…) Activitatea de dezinfecţie şi igienizarea se realizează cu sprijinul comunităţii locale“.
JCS-A.M.