Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Regulamentul care stabileşte măsurile pentru buna gospodărire a municipiului Reşiţa a suferit ceva modificări, astfel că poliţiştii locali îi pot amenda pe cei prinşi că dau foc resturilor de vegetaţie. Iar primii reşiţeni prinşi asupra faptului au fost deja amendaţi cu câte 500 de lei şi au fost puşi să stingă focul!

„În ziua de 25 februarie 2020, lucrători de poliție locală din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați telefonic despre incendierea unor resturi vegetale în zona Kilometrului 5 de pe DN 58 Reșița-Caransebeș, acțiunea ilegală cauzând nemulțumirea cetățenilor afectați de fumul intens, totodată existând pericolul ca focul să se extindă spre zona împădurită din apropiere. Autorii faptei au fost identificați și sancționați contravențional în conformitate cu HCL 60/2020, privind aprobarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița, fiecare cu suma de 500 lei. Tot aceștia, în prezența polițiștilor locali, au stins focul folosind mijloace proprii. Poliția Locală Reșița reamintește tuturor persoanelor că nu este permisă incendierea vegetației uscate sau curățarea pajiștilor ori pășunilor prin folosirea acestor metode“, subliniază Alexandru Ciati, directorul executiv al Poliţiei Locale Reşiţa.

JCS-A.M.