CARAȘ-SEVERIN – Una din cele mai frumoase, dar mai puțin cunoscute, căderi de apă din Banat, a beneficiat sâmbătă de o amplă acțiune de igienizare, grație unor oameni inimoși, angajați de la Ocolul Silvic Moldova Nouă și rangeri ai Parcului Natural Porțile de Fier!
În frunte cu șeful Ocolului, Ioan Cârpean și cu rangerii Ciprian Stoicovici și Narcis Benjescu, aceștia nu au ținut cont că e ziua lor liberă și și-ar putea-o petrece în alt mod, ci au venit de dimineață la Cascada Modăvița de la Padina Matei, Rezervația Naturală Valea Mare.
Voluntarii au curățat gunoaiele, au degajat deșeurile vegetale și au decolmatat fabuloasa cascadă, pregătind-o pentru sezonul turistic ce se apropie cu pași repezi, aceasta fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice din Clisura Dunării. Pădurarii și rangerii au dat în acest fel și o lecție celor mai puțin civilizați, care confundă natura cu o ladă de gunoi. Iar astfel de acțiuni vor continua și zilele următoare. „Toată săptămâna viitoare suntem în zona respectivă într-o amplă acțiune de igienizare a ambelor cascade, dar să știți că este o muncă titanică, sunt tone de gunoaie și peturi în zona respective”, au atenționat cei de la Ocolul Silvic Moldova Nouă.
JCS-L.A.
FOTO: Cosmin Baloy – Web Tekus