ORAVIȚA – Bărbatul de 28 de ani, aflat la muncă, a tăiat cu drujba creanga unui copac, iar aceasta a căzut peste el, omorându-l!
Nenorocirea s-a întâmplat vineri după-amiaza, Poliția Oravița fiind sesizată prin apel 112 despre faptul că pe un drum forestier din zona Marila a avut loc un accident, un bărbat fiind lovit de creanga unui copac și este posibil ca acesta să fie decedat.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fata locului, din primele cercetări stabilindu-se faptul că bărbatul de 28 de ani, aflându-se în timpul serviciului la o exploatare forestieră in zona respectivă, ar fi tăiat cu drujba creanga unui copac care ar fi căzut peste el, accidentându-l și provocându-i decesul.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
JCS-N.C.