Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Atât a ieşit după actualizarea, de către Consiliul Judeţean, a documentaţiei economice a proiectului de modernizare a DJ 581, de la intersecția cu Secășeni până la intersecția cu DN 57!

Jurnal de Caraş-Severin și Caon.ro au mai scris că Ordonanţa 114 dă peste cap lucrările de infrastructură din Caraş-Severin. Cam despre asta este vorba şi la acest tronson despre care se vorbeşte de mult timp. „Am căutat o firmă care să facă o actualizare a costurilor. Manopera, în urma OUG 114, a crescut cu peste 50%. A crescut semnificativ şi preţul la materiale. Am sperat că firmele care efectuează lucrări în judeţ se vor încadra în costurile din momentul licitaţiilor, însă nu este aşa. Prețul pentru Secăşeni-Grădinari creşte cu 5,46 milioane de lei cu tot cu TVA. Este o sumă de bani pe care o vom suporta din bugetul propriu, fiind neeligibilă. Aşadar, valoarea totală a proiectului este de 25, 8 milioane de lei. Oricum, din valoarea contractului, suma pe care o suportăm din buget este mult mai mică decât finanţarea totală pe care o primim“, a spus preşedintele Silviu Hurduzeu.

Şeful judeţului speră ca pe viitor să poată recupera aceşti bani, aşa cum au fost recuperate sumele cheltuite cu tronsonul de drum ce duce spre deponeul de la Lupac.

Firmele vin sau nu vin

Consilierul PNL, Mircea Teodorescu, l-a întrebat pe Silviu Hurduzeu când se termină drumul: „Despre Secăşeni-Grădinari tot vorbim de ani de zile. Suntem la final de mandat şi drumul nu este gata. În cât timp se face?“. Iar din răspunsul preşedintelui a reieşit că totul depinde de firme. „Există riscul să nu vină nimeni. Să vedem câte oferte avem. De la semnarea contractului și până în decembrie 2019 procedura de achiziție a fost reluată de patru ori din motive neimputabile Consiliului Județean. S-au depus oferte neconforme, inacceptabile. La ultima procedură care a avut loc în decembrie 2019, au fost înscriși trei operatori economici, dar până la data limită de depunere a ofertelor niciun operator nu a încărcat oferta pe SICAP. Personal aş fi vrut să dăm lucrarea firmelor care au venit, dar trebuie să ne încadrăm în condiţiile de finanţare. Firmele vin sau nu vin. E greu să spun un termen când nu ştiu nimic de oferte. După semnarea contractului de finanţare, există un termen de două luni pentru proiectare şi execuţie. Faceţi un exerciţiu de retorică mereu, dle Teodorescu”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Proiectul cu noile costuri pentru cei 9 km ai drumului Secăşeni-Grădinari a fost aprobat fără probleme de toţi consilierii judeţeni.

JCS-Nina Curiţa