Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Singurele primării la care autoritatea de control nu a găsit nereguli sunt cele ale comunelor Coronini şi Copăcele!

Abaterile constatate în urma desfășurării activităților de audit/control la primăriile din judeţ au fost estimate la nivelul sumei totale de 45.051 mii lei, din care suma de 45.047 mii lei reprezintă valoarea abaterilor, iar suma de 4 mii lei reprezintă cuantumul accesoriilor calculate.

Urmare acțiunilor de audit/control efectuate până la data întocmirii raportului, la nivelul unităților administrativ-teritoriale s-au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind constatate abateri de la legalitate și regularitate, care au avut ca efect producerea unor prejudicii în gestionarea resurselor publice, nestabilirea și nevirarea la bugetele locale și bugetul consolidat al statului, în totalitate și la termenele legale, a impozitelor și taxelor, precum și reflectarea nereală a patrimoniului public în situațiile financiare anuale verificate.

Neconcordanțe între datele din evidența contabilă, contul de execuție și contul de rezultat patrimonial au fost constatate la: Socol (1,7 milioane de lei), Băuțar (31 mii lei) și Sacu (3 mii lei). Neconcordanțe între evidența contabilă și evidența fiscală au fost constatate la primăriile: Prigor (1,9 milioane de lei), Caransebeș (847 mii lei), Goruia (111 mii lei), Anina (66 mii lei), Răcășdia (62 mii lei), Băuțar (18 mii lei), Oravița (10 mii lei) și Armeniș. Nestabilirea și neînregistrarea amortizării activelor fixe corporale și necorporale, conform prevederilor legale, s-au constatat la: Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș – ordonator terțiar de credite al UATM Caransebeș (11 mii lei), Primăria Caransebeș (3 mii lei), Primăria Slatina Timiș (3 mii lei) și Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” Caransebeș (un milion de lei). Menținerea nejustificată în categoria de mijloace fixe a unor bunuri care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi încadrate în această categorie s-a constatat la opt unități administrativ-teritoriale: Reșița (61 mii lei), Armeniș (60 mii lei), Bănia (24 mii lei), Dognecea (16 mii lei), Lăpușnicel (16 mii lei), Slatina Timiș (11 mii lei), Caransebeș (9 mii lei) și Anina (4 mii lei).

Neevidențierea în contul activelor fixe a obiectivelor de investiții finalizate, recepționate, date în folosință, este o abatere constatată la: Oțelu Roșu (2.141 mii lei), Socol (1.425 mii lei), Slatina Timiș (1, 2 milioane de lei), Ciudanovița (259 mii lei) și Doclin (20 mii lei). La Răcășdia nu au fost înregistrate în evidența contabilă toate obligațiile de plată către furnizori (343 mii lei).

Mai multe detalii despre controalele Curţii de Conturi la primăriile cărășene puteţi găsi AICI

JCS-Nina Curiţa