REŞIŢA – Goana după profit şi psihologia de prădător a angajatului din marile corporaţii nu ţin cont de vulnerabilitatea persoanelor singure şi calcă în picioare orice lege nescrisă a bunului simţ!
Stăteam la birou privind ploaia torenţială de afară, încercând să găsesc un subiect. Vremea mohorâtă îmi tăia orice urmă de inspiraţie. Brusc, atenţia îmi este atrasă de o femeie în vârstă care intră în redacţie şi cu o politeţe aproape copilărească se opreşte la intrare şi caută din ochi pe cineva cu care să stea de vorbă. Întâmplarea face să fiu eu cel care-i prinde privirea şi constat că femeia lăcrimează. Întreb ce s-a întâmplat şi începe să-şi spună păsul.
Are 76 de ani, este din Văliug, suferă de epilepsie şi locuieşte singură. O fată i-a murit şi alta este plecată în străinătate. Se numeşte Amalia Boitor, a lucrat la Poştă pe vremuri, iar Jurnal de Caraș-Severin și Caon.ro au mai scris de problema ei chiar acum un an AICI. Problemă pe care o are cu unul dintre marii operatori de cablu tv, internet şi telefonie. A semnat un contract pentru cablu şi telefonie şi s-a trezit, ulterior, că de fapt semnase şi pentru servicii de internet. Internet care tanti Amalia nici nu prea ştie exact ce e, başca să-l şi folosească. Nici dacă ar vrea, n-ar avea cum. Nu posedă nici laptop, nici tabletă sau telefon pentru aşa ceva. A sesizat în scris respectivul operator şi a cerut eliminarea acestui serviciu din contractul ei. I s-a transmis că trebuie să aştepte răspunsul. După două săptămâni, a venit din nou de la Văliug la Reşiţa pentru a vedea ce se întâmplă. I s-a dat un nou număr de înregistrare şi i s-a comunicat că cererea ei a fost trimisă la Bucureşti, de unde ar urma să vină soluţia.
Tanti Amalia se simte nedreptăţită şi batjocorită de atitudinea companiei şi a angajaţilor săi. Ne spune cu ochii în lacrimi că o costă 16 de lei un drum de Reşiţa, unde mai punem că se deplasează greu. Mai nou zice că nici telefonul fix pe care-l are instalat acasă nu funcţionează şi că, deşi a sesizat problema, nimeni nu a venit să o remedieze. „Sunt singură şi bolnavă. Dacă mi se face rău în casă, nu am nici cum să sun nici la Salvare acum. Mi-au zis că vor veni să rezolve, dar au fost doar vorbe. Eu nu am pe nimeni lângă mine şi pentru orice sesizare trebuie să vin singură la Reşiţa. Abia mă mişc şi mai dau şi bani pe cursă. Plâng şi nu mă bagă nimeni în seamă. Eu nu am cerut internetul ăsta, i-am rugat să mi-l scoată din abonament că nu-l folosesc. Abia îmi ajung banii pentru medicamente. Mi-au zis să fac cerere, am făcut-o şi n-am primit nici un răspuns. N-am cui să mă adresez şi mă simt batjocorită. E păcat de Dumnezeu să se poarte aşa cu o femeie bătrână“, îşi varsă oful tanti Amalia.
Sunt convins că acel contract pe care bătrâna l-a semnat este perfect legal şi că operatorul în cauză n-a încălcat legile în vigoare. Dar reprezentantul companiei, cel care i-a întocmit contractul, a încălcat, cu obrazul gros, legile nescrise ale bunului simţ şi omeniei. Să-i bagi în ofertă unei femei singure de 76 de ani internet este efectiv o bătaie de joc. Pentru angajatul respectiv sunt convins că cei câţiva lei, pe care femeia îi plăteşte pentru acest serviciu inutil, nu contează. Dar pentru o bătrână singură şi bolnavă, vă asigur că sunt importanţi. Şi mai trist este comportamentul companiei respective şi a angajaţilor ei, care au tratat-o ca pe o fiinţă inexistentă, au profitat de vulnerabilitatea ei şi i-au călcat demnitatea în picioare. Şi toate astea pentru câţiva lei. Atât valorează sufletul unei persoane în ochii lacomi ai capitalismului sălbatic.
Cererea femeii către operatorul respectiv se încheie aşa: „Vă rog insistent să mă ajutaţi că şi aşa dau bani pe medicamente şi sunt des internată în spital. Nu am de ce să dau nişte bani degeaba. Vă mulţumesc şi sper că aveţi suflet să mă rezolvaţi“. No comment…
JCS-Flavius Militaru
