REŞIŢA – Deşi ni se tot promite eliminarea birocraţiei, România secolului XXI se confruntă în continuare cu un sistem greoi şi arhaic de gestionare a solicitărilor de indemnizaţie pentru creşterea copiilor.
Dosarele se depun în localitatea de domiciliu a solicitantului. De acolo sunt trimise la municipiul reşedinţă de judeţ, o dată pe lună sau în unele cazuri o dată la două luni. Indemnizaţia intră în contul părintelui după aprobare, adică după 2-3 luni. Cu ce acoperim cheltuielile între timp? Cu economii… dacă le avem. Dacă nu, Dumnezeu cu mila. Aşa funcţionează sistemul de asistenţă socială într-o ţară europeană din secolul XXI. Cu vrafuri de hârţoage, drumuri pe la diverse ghişee, timp pierdut şi nervi întinşi la maxim. Asta este experienţa prin care trec părinţii nou-născuţilor.
Caz concret, mă duc la Asistenţă Socială Reşiţa, departamentul indemnizaţii şi alocaţii, să depun dosarul în numele soţiei mele, ea, ocupată cu doi copii mici, neavând timp să meargă personal. Soţia are domiciliul la Caransebeş, mi se transmite că trebuie să merg acolo să depun actele, urmând ca cei de acolo să le trimită la Reşiţa. Le-am dus la Caransebeş, unde suntem anunţaţi că luna viitoare dosarul va fi trimis la Reşiţa. Mă întreb de ce nu oi fi putut să-i scutesc eu de treabă şi să-l fi depus din prima la Reşiţa. Pentru că „aşa e procedura legală“. Toată povestea mi se pare desprinsă dintr-o comedie cu încurcături de-a lui Carlo Goldoni. Vrem să ajungem la Paris, dar o luăm prin Moscova.
La coadă la ghişeu, la Reşiţa, mai discutasem cu un cuplu de părinţi care locuiesc în Timişoara, au domiciliul la Oraviţa şi umblau de două luni să rezolve această problemă. Drumuri de la Timişoara şi bani cheltuiţi pentru a obţine un drept pentru care au cotizat la stat. În plină eră a internetului şi a bazelor de date digitale, românul umblă cu dosarul cu şină în mână şi stă la coadă la ghişeu.
Ni se cere să colectăm gunoiul selectiv, să nu mai cumpărăm ouă din piaţă, să nu mai tăiem porcul la ţară decât dacă-i punem un vals în prealabil, toate în numele modernismului şi al „alinierii“ României la nivelul statelor civilizate. Dar când vine vorba să primim ceva ce ni se cuvine, cum ar fi indemnizaţiile de creştere pentru copii, servicii medicale de calitate, şcoli moderne sau infrastructură, atunci nu ne mai aliniem nicăieri. Atunci luăm dosarul cu şină sub braţ şi, cu smerenie aproape religioasă, începem pelerinajul pe la diverse servicii şi ghişee. Dă-i naiba de occidentali fandosiţi, noi în România digitalizarea o folosim pentru lucruri mai serioase. Să postăm pisici pe Facebook şi să facem petiţii online către conducerea ţării. Noroc că sunt digitale, că altfel s-ar şterge ăia la dos cu ele, atât de mult le pasă de modernism şi de petiţiile noastre.
Aşadar, lăsaţi visele de eliminare a birocraţiei şi dacă aveţi dosare cu şină pe acasă, puneţi-le bine, cu siguranţă va veni momentul în care veţi avea nevoie de ele!
JCS- Flavius Militaru
