Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – O casă din Moldova Nouă a rămas fără acoperiş şi mansardă, după ce câteva scântei ar fi aprins izolaţia de polistiren a locuinţei, focul extinzându-se!

Operaţiunile de intervenţie au demarat în jurul orei 4.30, când a fost raportat incendiul, despre care se ştia că ar fi afectat tabloul electric al unei case din oraşul de pe Clisură.

„Au fost direcţionate spre locul incendiului două echipaje de pompieri cu doua autospeciale de stingere, din cadrul Secţiei de Pompieri Noldova Nouă, care au reuşit să localizeze incendiul, ce se extinsese la acoperişul casei, din cauza izolaţiei de polistiren, reuşind să-l lichideze în totalitate în jurul orei 6.40. Cauza probabilă a incendiului: coşul de fum de la centrala termică, neizolat termic, astfel că scânteile au aprins materialele combustibile din imediata apropiere. Au ars aproximativ 200 de metri pătraţi din acoperişul casei şi bunurile aflate la mansardă, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 120.000 lei. A fost salvat restul casei, bunurile salvate fiind de aproximativ 700.000 lei“, informează ISU Caraș-Severin.

JCS-A.M.