REȘIȚA – Rosso-nerii au reluat deja antrenamentele, iar jucătorii sunt cu gândul doar la salvarea de la retrogradare.
Deși au avut un început de sezon foarte bun, rosso-nerii n-au mai fost în aceeași formă în ultimele partide din campionat, lucru apreciat și de căpitanul Călin Cristea. „Ne așteaptă o perioadă destul de dificilă și sperăm că ne vom pregăti cât mai bine în cele două cantonamente. Este destul de dificil să recuperăm și acele patru puncte care ne despart de prima echipă de deasupra liniei roșii. Sunt deja două echipe peste care trebuie să trecem, dar cu o pregătire bună și dacă vom începe foarte bine returul, cred că ne vom îndeplini obiectivul. Sunt foarte mulți jucători care au plecat, la fel de mulți au și venit, dar ne dorim să facem o treabă frumoasă în retur. Nu trebuie să ne uităm la ce fac adversarii, lucrul cel mai important este să acumulăm noi puncte. Este adevărat faptul că am avut un start de sezon foarte bun, după care ușor-ușor am început să pierdem puncte, iar rezultatele negative au afectat moralul jucătorilor. Apoi ne-a fost foarte greu să mai acumulăm puncte”, a declarat Călin Cristea.
Noul jucător din Valea Domanului, Alin Țegle, venit de la Universitatea Craiova, a spus la primul antrenament în tricoul roș-negru: „Joc pe postul de mijlocaș central, am venit de la Universitatea Craiova și mi-am dorit să vin aici pentru că Reșița este o echipă de tradiție. De asemenea, în acest mod pot reveni în circuitul Ligii 2. Am fost accidentat, am evoluat în Liga 3, iar acum îmi doresc să fiu mai bun decât înainte de accidentare. De la Reșița m-a contactat președintele Cristi Bobar. Avem o misiune grea, dar cu o pregătire foarte bună sunt sigur că ne vom salva de la retrogradare. Am venit la Reșița sub formă de împrumut, pe o perioadă de șase luni”.
JCS-Ștefan Moraru