VALEAPAI – Asociaţia Acasă în Banat a coordonat cea mai mare parte din lucrările de reparaţii, aducând odată cu începutul noului an şi vestea bună că imobilul fostei primării din localitate a devenit un cămin cald şi primitor pentru familia preotului Ionuţ Vatră.
Fosta clădire a Primăriei din localitate, care a funcţionat o vreme şi ca internat, arăta jalnic în urmă cu zece luni, invadată de bălării şi, aparent, lipsită de perspective. Întrucât preotul Ionuţ Valentin Vatră, instalat preot paroh în iunie 2018, nu avea unde să locuiască, a iniţiat un proiect de reabilitare a fostului internat, despre care consemnam în cotidianul nostru în urmă cu zece luni. Încă de la primul pas, acela de degajare a vegetaţiei din curtea interioară, acţiune la care au participat şi sătenii, s-a simţit dorinţa de a veni în sprijinul părintelui, de a pune umărul la lucru, pentru că era nevoie de o casă parohială.
Asociaţia Acasă în Banat, condusă de Radu Trifan, a preluat în martie 2019 cea mai mare parte a intervenţiilor. S-a muncit mult, dar cu drag, lucrările au fost scumpe, însă eforturile nu au fost în zadar. În primele zile ale noului an, Radu Trifan a fost în vizită la părintele Vatră şi a dat şi vestea bună, pe pagina asociaţiei, că acesta a făcut sărbătorile în casă nouă: „Chiar înainte de sărbători, părintele Ionuţ Vatră şi familia s-au mutat în noua casă parohială de la Valeapai! Am fost să-i vizităm şi a fost pentru noi o mare bucurie să vedem că această clădire, ce în urmă cu un an era o ruină, căreia nimeni nu-i mai dădea vreo şansă, astăzi s-a transformat într-un cămin cald şi primitor! În primăvară am făcut o echipă grozavă pentru a readuce la viaţă clădirea fostei primării, pentru a fi transformată în casă parohială, de care satul ducea lipsă de ani de zile. După ce a fost făcută curăţenie, îndepărtat molozul şi pusă în siguranţă structura de rezistenţă, în cursul anului lucrările au continuat cu repararea acoperişului, tencuirea pereţilor, refacerea tavanelor, podelelor, amenajarea camerelor de la drum, a unei băi şi multe altele. Mai sunt încă destule de făcut, dar ce era mai greu a trecut!“.
Radu Trifan a precizat că deși părintele Ionuţ a dus greul, totuşi, alături de voluntari şi săteni, s-au alăturat proiectului jandarmi de la Asociaţia Gladiatorii Albaştri din Timişoara, alte forţe de ordine din Gruparea Mobilă de Jandarmi Vlad Voievod, tot din Timişoara, Episcopia Caransebeşului, Primăria şi Consiliul Local Ramna, sponsori, donatori, meşteri constructori.
JCS-Alexandra Gorghiu