REŞIŢA – Ministrul de Interne începe în forţă anul şi anunţă măsuri imediate pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite de SMURD.
Cazul fetiţei din Vâlcea care se află în comă, în urma unui accident rutier şi a unor bâlbâieli ale Serviciului de Ambulanţă Vâlcea şi SMURD, l-au făcut pe ministrul de Interne să se contreze în termeni duri cu „părintele SMURD“, Raed Arafat. După ce Arafat a invocat lipsa de personal pentru deservirea elicopterelor din dotare şi pe timp de noapte, Vela anunţă că a găsit soluţia. „Am discutat cu piloţi rezervişti din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care au ieşit la pensie şi au aceptat să revină în sistem. Vom avea 6 aeronave disponibile pe teritoriul ţării pentru misiuni pe timp de zi şi de noapte“, anunţă Marcel Vela.
Până acum doar centrele de la Bucureşti şi Târgu Mureş aveau personal suficient pentru a asigura zboruri în orice moment. În urma intervenţiei lui Vela, bazele de la Iaşi, Constanţa, Arad şi Craiova vor avea şi ele numărul necesar de piloţi pentru a asigura o permanenţă de 24/24 ore, 7/7 zile. De asemenea, se preconizează şi achiziţia altor aparate de zbor, precum şi organizarea unui detaşament de instrucţie în cadrul Inspectoratului de Aviaţie MAI, astfel încăt să fie scurtat timpul de pregătire al comandanţilor de aeronave, având în vedere că un pilot are nevoie de 1000 de ore de zbor înainte de a putea fi numit comandant de aeronavă SMURD.
De asemenea, Vela a anunţat că va propune un proiect prin care toate oraşele şi municipiile să aibe posibilitatea să amenajeze locuri de aterizare şi decolare autorizate pentru elicopterele SMURD/ISU.
Rămâne de văzut dacă toate aceste soluţii vor fi şi puse în aplicare şi în ce măsură vor îmbunătăţi performanţele SMURD sau totul e doar o furtună în oala de noapte. Aşteptările sunt mari, Vela pare decis să nu lase această problemă de izbelişte, iar SMURD ştim cu toţii că sunt capabili de intervenţii profesioniste.
JCS-Flavius Militaru