CARAŞ-SEVERIN – În stenogramele din dosarul șpăgilor de la PSD Arad apar de mai multe ori și numele unor importanți lideri ai PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan și Mirel Pascu.
Aceștia sunt pomeniți de colegii de la PSD Arad, care erau foarte nemulțumiți de presiunile făcute de PSD Caraș-Severin pentru obținerea unor posturi în DRDP Timișoara, mai precis de controlori de trafic în Vama Nădlac pentru oamenii agreați de social-democrații cărășeni.
Conform stenogramelor DNA, în iulie 2019, spre exemplu, într-o discuție dintre un inculpat și deputatul Adrian Todor, primul spune că PSD Caraș Severin dorește să valorifice posturile de controlor de trafic în detrimentul PSD Arad: „Îi deranj mare la Caraș. Îți mai spun eu niște chestii, că el mai ceruse, că vrea posturi de controlori de trafic, ă, domnul Mirel. Știi? Ă, da, să mai facă niște bani, da. Să mai încoarde niște oameni”. Tot despre Mirel Pascu, dar și despre Luminița Jivan, vorbește într-o altă discuție înregistrată de procurori șeful DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, care spune că va încerca să îl convingă pe Mirel Pascu să preia postul de şef al Departamentului Juridic din cadrul D.R.D.P., sperând ca acesta să o oprească pe preşedinta PSD Caraş Severin, Luminiţa Jivan, să-şi mai exercite influenţa asupra şefei PSD, Viorica Dăncilă.
„Sper mâine să mă întâlnesc cu Pascu la Caraş, înainte de a… apuca să deschidă Luminiţa gura… Şi să-i zică Pascu la Luminiţa: Băi, opreşte-te, că s-o rezolvat”. Un alt pesedist arădean, Cristian Horgea, îi spune șefului DRDP Timișoara că a vorbit cu Mirel Pascu, iar Ispravnic l-a întrebat dacă i-a spus lui Mirel Pascu să-i transmită preşedintei PSD Caraş Severin să înceteze presiunile. „I-ai spus să vorbească cu Luminiţa să nu mai facă…?“,se precizează în stenograme, Horgea confirmând că i-a spus așa ceva lui Mirel Pascu, iar acesta a promis că va discuta şi cu Luminița Jivan: „O zis că da, vorbesc diseară. Că… oricum se văd diseară”. Într-o altă discuție, același Horgea relatează că Mirel Pascu i-ar fi spus că, în realitate, îşi doreşte un post politic la Bucureşti, iar funcţia de șef al Departamentului Juridic din cadrul D.R.D.P. Timișoara nu intenţionează decât să o ţină blocată, pentru a avea siguranţa unui loc de muncă în cazul în care va pierde postul politic: „Că zice, eu oricum nu voiam postu’, numai să mi-l blochez, că eu şi aşa vreau să plec Ia Bucureşti… Dar să am unde să vin!”. „Eu nu pot să fac declaraţii vizavi de declaraţiile altora, pentru discuţiile altora. Pot eu să opresc pe cineva să îmi rostească numele? Dacă s-au întâlnit este problema lor. Nu înţeleg exact ce au spus colegii de la Arad şi Timiş, ei ştiu despre ce se temeau să deschid gura. Eu ştiu că mereu când am deschis gura am îndemnat la corectitudine“, ne-a spus deputatul Luminiţa Jivan.
JCS-N.C.