REȘIȚA – Primarul Ioan Popa sesiza, într-o recentă conferinţă de presă, faptul că spargerile din oraş pun mereu probleme, întrucât vechile hărţi ale reţelelor îngropate s-au cam pierdut şi nimeni nu s-a străduit să facă unele noi. Asta au putut constata pe propria piele, marţi, muncitorii de la AquaCaraş care, executând o spargere în colţul autogării de pe strada Traian Lalescu din Reşiţa, au „descoperit“ şi spart o conductă de apă, care le-a dat lucrul peste cap şi care s-a scurs până în staţia de la Universalul Vechi.
A.M.