Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Asta reiese din discuțiile pe care le-am surprins în fața unor secții de votare, fiindcă sunt cetățeni care n-au fost pregătiți pentru această confruntare din turul doi al prezidențialelor.

Pentru mulți reșițeni, turul doi al alegerilor pentru cea mai înaltă funcție în stat nu are o ofertă prea tentantă, fiindcă nici unul dintre cei doi candidați nu întrunește în totalitate acea carismă care să le aducă schimbarea dorită a României într-o țară ca afară sau, cel puțin, garanția că vor avea parte de acea normalitate mult vehiculată de o parte și de alta a electoratului. La pândă pentru a surprinde, totuși, ce anume i-a îndemnat să iasă la vot, motivația generală este experiența altor alegeri când, fie din comoditate, fie tocmai din cauza unei oferte electorale care nu i-a convins, nu s-au dus să voteze, iar votul lor a mers unde nici cu gândul nu gândeau. ”Păi ne-am cam ars de-atâtea ori, a comentat un domn de peste 50 de ani. Așa că, din două rele, îl alegi pe cel mai mic, nu?!”

Altcineva spunea că românii, din păcate, nu au oameni politici în adevăratul sens al cuvântului, reprezentanți care să meargă până în pânzele albe pentru acea Românie frumoasă care să fie în rând cu celelalte state europene și acum și peste 100 de ani, o țară de care strănepoții lor să fie, cu adevărat mândri, fără să mai fie nevoiți să plece în alte țări pentru a se împlini social și profesional. ”Trăim vremuri ciudate, dar nici după 30 de ani noi nu avem încă politicieni cu viziune, nimeni nu vede mai departe de patru sau cinci ani, cât poate să roadă la ciolanul proaspăt!”

La secțiile de votare din Govândari nu s-au semnalat incidente, oamenii au mers la vot cu o frecvență mai mare după slujba de la biserică, în jurul orelor prânzului. Vremea frumoasă, cu siguranță, i-a scos din case pe cei mai mulți, chiar dacă la alegerile din turul doi ”nu prea ai ce alege”, cum zic unii! La secțiile 41 și 42 chiar a fost foarte lejer, membrii comisiei aproape că n-au avut de ce să stea în școală, așa că și-au îngăduit o pauză de cafea mai lungă, pe bancă, la soare. La fel de lejer a fost și la Școala Generală Nr. 8, la secțiile 38, 39 și 40 unde, într-o oră, n-au călcat pragul acestora mai mult de zece oameni, poate spre orele serii să se înregistreze o mai mare prezență la vot. La Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost, de asemenea, solicitată urna mobilă, în acest scop fiind pregătite patru secții.

Alexandra Gorghiu