Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a votat la una din secțiile de la Liceul Tehnologic Decebal, din cartierul Pipirig, fiind însoțit la vot de soție și de tatăl său, fostul city manager Nicolae Borcean. Surprinzător (sau nu?), edilul nu a votat cu candidatul partidului din care face parte.

„La vot ca de fiecare dată, cu o singură excepție, 2016, mi-am exercitat dreptul la vot. Să vă spun și cu cine am votat? Am votat cu președintele generației mele, cu potențialul președinte al generației mele, cu opțiunea pe care o au și prietenii mei. Iulian, Flavius, Dragoș vă salut pe toți”, a spus Felix Borcean la ieșirea din secția de votare.

R.M.