REȘIȚA – Rosso-nerii vor întâlni sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 11:00, în deplasare, formația Dunărea Călărași. Reșița, după înfrângerea suferită pe teren propriu cu UTA Arad (2-3) din etapa trecută, ocupă locul 16 în clasament, iar Dunărea Călărași se află cu două locuri mai sus și cu un punct peste formația lui Leontin Doană.
„Am pregătit foarte bine meciul cu Dunărea Călărași. Din păcate avem probleme de lot. Velici este accidentat, Poiană nu știu dacă-și revine până la ora jocului, iar Danci a primit al patrulea cartonaș galben și va fi suspendat. Sper ca cei care vor intra în teren de la început să-și facă treaba cât mai bine. Ne dorim să venim cu punct sau puncte din această deplasare, pentru că avem mare nevoie. După partida cu Dunărea vom disputa restanța cu FC Argeș. Apoi urmează acasă jocul cu Petrolul, plecăm din nou la Csikszereda, iar în final jucăm cu Ripensia acasă. Deci urmează cinci meciuri în două săptămâni. Obiectivul este să aducem puncte. Chiar dacă am luat goluri în finalul jocurilor precedente, băieții și-au revenit și stau foarte bine cu moralul”, a declarat antrenorul Leontin Doană.
După acest această partidă urmează pentru CSM Reșița o perioadă foarte încărcată. Miercuri, 6 noiembrie, elevii lui Doană vor juca cu FC Argeș în deplasare restanța din etapa a XI-a, pe data de 9 noiembrie la Reșița va veni Petrolul Ploiești, pe 13 noiembrie rosso-nerii vor juca la Csikszereda, iar sâmbătă, 16 noiembrie, în Valea Domanului, se va disputa partida Reșița – Ripensia Timișoara.
Ștefan Moraru